Live

Declarație controversată a lui Mihai Chirica despre românii din străinătate. Cum se justifică edilul

Data publicării:

Declarații controversate ale primarului municipiului Iași, Mihai Chirica. Acesta a spus că fetele tinere din mediul rural s-au dus în străinătate unde au ajuns să se prostitueze, în timp ce băieţii care muncesc în Europa sunt transformaţi în sclavi. Vorbele lui Mihai Chirica au stârnit revolta reprezentanţilor locali ai PNL şi USR.

Tânăra generație nu a venit la oraș, tânăra generație din păcate a părăsit țara și acum îi vezi cum fetele tinere și frumoase multe dintre ele au ajuns să se prostitueze și vedeți cum știrile se umple cu români peste tot. Băieții, săracii, muncesc pe te miri ce, că nu îl plătesc ca pe un italian, sau ca pe un englez sau ca pe un neamț sau ca pe un francez. Îl întreabă: băi, ai diplomă? N-am! Știi limba franceză? Nu. Câte clase ai? Vezi 8, în cele mai bune cazuri. Păi nu am cum sa îți dau salariul mimin din Franța, ție am să îți dau salariul ăsta, dacă vrei, dacă nu, la revedere. Și uite așa, îi transformă în sclavi, iar noi acasă nu mai avem cu ce să ne întreținem părinții, bătrânii și satele sunt abandonate”, a spus Mihai Chirica.

Într-o intervenție la Digi24, primarul a spus că declarațiile sale au fost scoase din context și că se referea la lipsa de preocupare a statului român pentru educația tinerilor. El a mai spus că, potrivit unui raport al Comisiei Europene, cetățenii cei mai vulnerabili pentru traficul de carne vie provin din România.

„E un adevăr care, chiar dacă doare, trebuie să-l recunoaștem”, a spus Chirica.

„Avem 700.000 de tineri care nu au mai terminat nicio formă de studii. Avem o populație care, chiar dacă învățământul e obligatoriu, nu se preocupă nimeni de ei ca în momentul în care părăsesc țara să aibă cel puțin o diplomă de absolvire, măcar profesională, dacă nu intelectuală. E necesar ca noi, ca gestionari ai populației României, să ne preocupe care este destinul românilor care părăsesc țara. Știm ce tragedii sunt”, a mai spus Mihai Chirica.

În urma declarațiilor controversate privind românii din străinătate, liberalul Marius Bodea a cerut demisia primarului din Iași.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Jaf plănuit în detaliu: 3 români din Italia au furat bani și bijuterii de la un bătrân, dar un muc de țigară i-a dat de gol

PSD Iaşi a depus listele de candidaţi la locale. Balanișcu spune că e „omul care îl poate scoate pe penalul Mihai Chirica din Primărie”

Alegeri locale 2024. Alegătorii din diaspora care și-au stabilit reşedinţa în ţară după 11 aprilie 2024 nu vor putea vota la locale

Rareș Bogdan vrea clase speciale pentru elevii românilor din diaspora care se întorc în țară

Partenerii noștri