Live

Firea: Ce seamănă acum, Dragnea va culege la următoarele alegeri

Data actualizării: Data publicării:

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, continuă atacurile la președintele PSD, Liviu Dragnea, arătând că „prin tăierea furibundă” a bugetului PMB cu 25% lovește nu doar în „prezumtivii votanți de stânga”. „El pedepsește și simpatizanții partidului pe care îl conduce. Inteligentă strategie! Ce seamănă acum va culege la următoarele alegeri”, mai declară Firea.

„Domnul Dragnea ne lovește cu ură și mânie proletară pe toți, fără niciun discernământ. Politic vorbind, domnul Dragnea are atât de mulți consultanți bine plătiți care ies și public la bătaie cu baioneta să taie capul oricui nu-i aduce osanale Liderului Maxim, încât mă întreb cum de nimeni nu îi explică faptul că serviciile publice se adresează tuturor. Dar, în dorința de a-mi aplica mie o corecție, el pedepsește și simpatizanții partidului pe care îl conduce. Inteligentă strategie! Ce seamănă acum va culege la următoarele alegeri, cu siguranță”, scrie primarul general, într-o postare pe contul său de Facebook.

Gabriela Firea face referire și la „o dezbatere de-a dreptul hilară și o întrecere” și anume „cine e cel mai pesedist dintre pesediști?”. „E zarvă mare, cerneală și pixeli consumați în această întrecere absurdă. Dacă a fi pesedist recunoscut de stimabilii analiști predați din interes cu arme și bagaje înseamnă să minți, să manipulezi, să acționezi cu cinism față de popor, să dezbini colegii și categoriile socio-profesionale, înseamnă că nu voi câștiga, cu siguranță, această falsă competiție.

A împărți țara în buni și răi, agarici și genii, pleavă și somități, trădători și salvatori este tipic regimurilor dictatoriale. Dezbină și stăpânește!”, mai scrie Firea.

Guvernul Dăncilă a adoptat, în ședința de vineri, proiectul bugetului de stat pe 2019. Premierul a declarat că bugetele locale beneficiază anul acesta de o alocare „record”, iar totalul sumelor care se distribuie din veniturile bugetului de stat şi din subvenţii sunt de 47,9 miliarde lei, cu 19,3% mai mari decât cele din 2018.
„Impozitul pe venit colectat la bugetul de stat merge în proporţie de 100% la bugetele locale, respectiv 22,2 miliarde, comparativ cu 15 miliarde cât s-a repartizat în anul 2018. Aşadar, bugetul anului 2019 este un buget echilibrat şi concentrat atât pe susţinerea politicilor sociale, cât şi pe sprijinirea politicilor de dezvoltare”, a afirmat Viorica Dăncilă. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta. Exclud retragerea lui Firea

Burduja i-a oferit lui Nicușor Dan Planul său pentru București: „Să vadă cum putea fi un bun primar”

Mircea Geoană spune că pesediștii îl atacă pentru că îi deranjează sondajele: Posibila mea candidatură creează fibrilație în sistem

Nicușor Dan nu exclude retragerea lui Piedone din cursa pentru Capitală: „Mai are timp”

Partenerii noștri