Live

Grupul S&D critică moțiunea USR PLUS cu un partid anti-european: Mai sustenabilă ar fi fost cu PSD

Data actualizării: Data publicării:
Liderul AUR, George Simion. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D) critică moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS împreună cu AUR. Potrivit grupului, această colaborare dintre un partid aflat în coaliția de guvernare și un partid extremist și anti-european este „rușinoasă și de neînțeles”. Mai degrabă, spun cei din S&D, ar fi fost mai bine dacă moțiunea era cu cei din PSD.

„O alianţă între USR PLUS care face parte din grupul «Renew Europe» cu partidul anti-european şi extremist precum AUR este ruşinoasă şi de neînţeles! O majoritate pentru o moţiune de cenzură ar fi fost mai sustenabilă cu un partid pro-european precum PSD”, arată o postare de pe Twitter a grupului S&D.

Renew Europe a negat vineri existența unei alianțe între extrema dreapta din România și USR PLUS, partid care este membru al formațiunii europene și al cărui co-lider, Dacian Cioloș, este șeful grupului parlamentar liberal.

„Nu poate exista și nu va exista nicio alianță sau înțelegere cu extrema dreaptă. Este o chestiune de principii și valori. Nu s-a discutat cu ei asupra textului”, a declarat pentru EURACTIV un purtător de cuvânt al grupului de la Bruxelles.

„Textul moțiunii de cenzură a fost trimis tuturor partidelor politice reprezentate în Parlamentul României pentru a obține numărul necesar de semnături pentru a fi supusă la vot ... AUR și-a exprimat dorința de a susține moțiunea. Aceasta este propria lor decizie", a adăugat reprezentantul Renew.

Reprezentanții USR PLUS au anunțat, vineri seara, că au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Decizia a fost anunțată la Parlament după ședința coaliției de guvernare care s-a încheiat fără ca PNL, UDMR și USR PLUS să ajungă la un compromis.  

PSD, USR PLUS și AUR au împreună numărul necesar de parlamentari pentru a da jos Guvernul. Pentru ca moțiunea de cenzură să fie aprobată este nevoie de 234 de voturi.

Citește și: Surse: PSD vrea să depună propria moțiune de cenzură. "Nu vrem să îl dea ei jos pe Cîțu cu mâna noastră"

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

"China a învățat o lecție din războiul din Ucraina". Beijingul face o mișcare care crește temerile că pregătește invazia în Taiwan

Candidata AUR la primăria Buzău se retrage cu scandal: „AUR este cea mai mare otravă pentru electoratul românesc”

Simonis: România nu e pregătită peste noapte pentru cota progresivă. La fel și cu taxa pe lux. ANAF să se raporteze la un calcul al UAT

Alfred Simonis, despre atacurile din coaliție în campania electorală: Vor exista, mai ales din eșaloanele doi și trei

Partenerii noștri