Live

OUG adoptată de Guvern: Puteți vota la orice secție, indiferent de domiciliu, la alegerile parlamentare

Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Guvernul a adoptat, marți seara, o ordonanță de urgență pentru organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen, care prevede, printre altele, posibilitatea votării la orice secție, indiferent de domiciliu, dar și dublarea numărului de parlamentari în Diaspora.

„Ordonanța de urgență pentru organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen a fost adoptată. Vorbim despre extinderea prevederilor care au fost benefice și s-au dovedit a fi în avantajul cetățenilor care au dorit să voteze la alegerile prezidențiale, respectiv trei zile de vot în Diaspora și posibilitatea de a vota la orice secție de votare, pentru a încuraja participarea la vot a cetățenilor români, au fost incluse. De asemenea, a fost dublat numărul parlamentarilor din Diaspora. Necesitatea adoptării e legată de faptul că în eventualitatea unei situații de organizare a alegerilor parlamentare înainte de termen există un vid legislativ care trebuia reglementat”, a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, potrivit Mediafax.

El a precizat că în Constituție era prevăzut un termen de trei luni de zile pentru organizarea alegerilor parlamentare de la dizolvarea Parlamentului, în timp ce legislația electorală prevede minim 90 de zile.

„Termenul stabilit prin OUG e de 50 de zile pentru anunțarea datei alegerilor parlamentare dupa dizolvarea Parlamentului, iar anunțul poate fi făcut în cinci zile de la dizolvarea Palramentului. De asemenea, introduce reglementări pentru formarea birourilor electorale”, a mai spus Dancă.

Dancă a catalogat drept „bazaconii” criticile potrivit cărora posibilitatea de a vota la orice secție, indiferent de domiciliu, suspiciunile neavând temei datorită sistemului electronic de control al votului electronic.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Interviu cu ministrul ungar al afacerilor europene, Janos Boka. Care vor fi prioritățile Ungariei pentru președinția rotativă a UE

Greblă: Peste 900 de români s-au înscris pentru a vota prin corespondență la prezidențiale și parlamentare. Sper să fie cât mai mulți

Două zile de vot anticipat pentru alegerile parlamentare din Coreea de Sud. Ce speră să obțină președintele Yoon la „ziua judecății”

Bulgaria a rămas din nou fără opțiuni politice de guvern și merge în al șaselea set de alegeri parlamentare din ultimii trei ani

Partenerii noștri