Live

Parchetul General a clasat dosarul în legătură cu minimalizarea Holocaustului de către AUR: „Fapta nu există”

Data publicării:
George Simion. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Parchetul General a clasat dosarul în care s-au efectuat cercetări in rem în legătură cu afirmaţia AUR prin care se minimaliza Holocaustul. În luna ianuarie, partidul AUR cataloga studiul Holocaustului în școli drept o „temă minoră”.

După patru luni de cercetări, Parchetul General a închis acest dosar, pe motiv că „fapta nu există”.

„Cu referire la solicitarea adresată instituţiei noastre, vă comunicăm că, în dosarul care face obiectul cererii dumneavoastră, prin Ordonanţa din 18 aprilie 2022, a fost dispusă soluţia clasării în considerarea faptelor, respectiv in rem, sub aspectul infracţiunii prev. de art.6 alin.1 din OUG nr. 31/2002, constatându-se incidenţa cazului care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale prevăzut la art.16 alin.1 lit.a) Cod de procedură penală (fapta nu există)”, se arată într-un răspuns al Parchetului General, la solicitarea Agerpres.

Pe 6 ianuarie, Parchetul General s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal în legătură cu un comunicat de presă emis pe 3 ianuarie 2022 de partidul AUR, intitulat „Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!”, în care au fost efectuate cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002, respectiv în varianta - minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia.

Art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002 prevede: „Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Pe 3 ianuarie, Alianţa pentru Unirea Românilor a transmis un comunicat de presă în care solicita ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, includerea Limbii Române, a Istoriei şi a Limbii Engleze în lista disciplinelor pentru care se vor organiza concursuri naţionale (olimpiade) în anul şcolar 2021 - 2022 şi în anii care vor urma.

De asemenea, AUR susţinea că, în ultimii ani, se constată o „acţiune sistematică de subminare” a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de materii a unor „teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului etc.), în paralel cu reducerea importanţei acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generaţii: ştiinţele exacte, Limba şi literatura română, Istoria naţională”.

Ulterior, pe 4 ianuarie, ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga, a condamnat vehement ”atitudinea şi afirmaţiile jignitoare ale unor lideri politici care au considerat potrivit să califice genocidul din timpul Holocaustului drept o 'temă minoră' de abordat în sistemul educaţional din România”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România a câștigat aurul la Europenele de canotaj, în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

VIDEO 10.000 de muncitori ilegali au fost expulzaţi de armată dintr-o mină de aur clandestină din Venezuela

Andrei Muraru după condamnarea României la CEDO: România trecutului și a fantomelor sale a făcut posibilă această rușine acum 25 de ani

România a fost condamnată la CEDO din cauza unor decizii controversate privind crimele legate de Holocaust

Partenerii noștri