Live

Primul lider care cere demisia Vioricăi Dăncilă. Senatorul PSD, Cristian Resmeriță: Viorica Dăncilă trebuie să facă un pas în spate

Data actualizării: Data publicării:
Sursa: Facebook/Cristian Resmerita

Preşedintele executiv al filialei judeţene PSD Hunedoara, senatorul Cristian Resmeriţă, consideră că rezultatul obţinut de social-democraţi în alegerile prezidenţiale este unul „ruşinos” şi că Viorica Dăncilă ar trebui să facă „un pas în spate”, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook, transmite Agerpres.

„Consider că acest rezultat este unul ruşinos pentru PSD, cred că în acest moment candidatul nostru, doamna Viorica Dăncilă, trebuie să facă un pas în spate pentru ca PSD să aibă O ŞANSĂ”, a scris preşedintele executiv al PSD Hunedoara.

Senatorul Cristian Resmeriţă a coordonat campania electorală a PSD în Valea Jiului, el fiind domiciliat în oraşul Lupeni. În acest context, el a prezentat, pe pagina sa de Facebook, rezultatele obţinute în zonă, din care rezultă că PSD a câştigat al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor în toate oraşele din Valea Jiului: Lupeni, Petrila, Petroşani, Aninoasa, Vulcan şi Uricani.

„LUPENI : PSD - 61,01% , PNL - 38,99%
PETRILA : PSD - 65,7% , PNL - 34,3%
PETROSANI : PSD - 54,08% , PNL - 45,92%
ANINOASA : PSD - 65% , PNL - 35%
VULCAN : PSD - 60,01% , PNL - 39,99%
URICANI: PSD - 61% , PNL - 39%”, a scris Resemeriță pe Facebook.

Candidatul PNL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, a câştigat alegerile în judeţul Hunedoara, el obţinând 54,78% din voturile valabil exprimate, în timp ce candidata PSD, Viorica Dăncilă, a fost votată de 45,21% dintre alegători, conform AEP.

Prezenţa la vot a fost de 50,93%, potrivit datelor afişate de BEC.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simonis: România nu e pregătită peste noapte pentru cota progresivă. La fel și cu taxa pe lux. ANAF să se raporteze la un calcul al UAT

Alfred Simonis, despre atacurile din coaliție în campania electorală: Vor exista, mai ales din eșaloanele doi și trei

PSD şi PNL se acuză reciproc pentru surparea străzii din Slănic Prahova

Un candidat PSD își face campanie cu un clip în care lasă o fată să cadă lângă el fără să intervină. Apoi a explicat motivul (VIDEO)

Partenerii noștri