Live

REPORTAJ. Ziua discordiei în PSD. Ce așteptări aveau liderii partidului

Data publicării:

Ziua discordiei în PSD. Opoziţia din sânul puterii şi loialii liderului s-au reunit în şedinţă şi au tras uşile după ei. Liviu Dragnea a sosit flancat de premier, sau a flancat premierul, mai bine zis. Cealaltă latură a fost asigurată tot de o doamnă, ministrul Internelor, Carmen Dan. Robert Negoiţă, primarul sărit în tabăra adversă, şi-a făcut curaj c-o prăjitură înaintea marii dispute. Deputatul Rădulescu s-a încărcat cu o cafea. Covoarele au fost strânse, zâmbetele au secat iar vorbele - puţine şi lipsite de conţinut.

În curtea largă a Parlamentului maşini, motoare, turişti, zi lejeră fără mize parcă. Trandafirii grădinii vii, dar ofiliţi. Nici omologii social-democraţi n-o duc mai bine acum. Mai marii partidului sunt certaţi.

Unii-s cu unii, alţii cu alţii. Lângă sala şedinţe în care se spală rufele politicii s-au strîns covoarele. Pe colţ, la bufet se respiră încă fără griji. Cafele, prăjituri, fripturi.

Deputatul Rădulescu stă la cafea.

Pare pornit în lupta cu puciştii partidului.

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: Nu mi-au plăcut niciodată nici trădătorii, nici puciştii. De fapt trădătorii îmi plac. Îmi place trădarea, nu suport trădătorii. Nu mi-au plăcut puciştii pentru că nu i-am înţeles.

Reporter: Dacă vor câştiga, cum va fi ziua de mâine?

Cătălin Rădulescu: Nu va câştiga niciodată!

Până la şedinţă, o jumătate de oră. Pucistul Robert Negoiţă se îndulceşte cu o prăjitură.

Greii partidului ocolesc bufetul. Zâmbesc puţin şi vorbesc puţin, scurt, spre deloc.

Reporter: La ce vă aşteptaţi, doamna ministru?

Olguţa Vasilescu, vicepreşedinte PSD Dolj: La toate bune!

Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6: La ce mă aştept? Să se respecte statutul, în primul rând.

Reporter: La ce vă aşteptaţi astăzi?

Marius Dunca, Preşedinte PSD Brasov: Toate lucrurile vor fi în sensul pozitiv.

Reporter: Ce vă aşteptaţi să fie astăzi?

Rovana Plumb, vicepreşedinte PSD: O unitate a partidului.

Preşedintele partidului calcă apăsat. Are premierul la stânga iar ministrul de interne îi ţine spatele

Reporter: Domnule preşedinte, ce aşteptaţi astăzi?

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: Numai lucruri bune!

Bune sau nu se discută dincolo de uşă. Cu telefoanele lăste la cutie de la intrare, dar cu muniţia politică pregătită, şi unii şi alţii au pornit la lupta. Vor cu vot, aritmetica intereselor dictează câştigătorul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Judecătorii au anulat probele în dosarul de trafic de influență al lui Dragnea pentru vizita la Trump. Dosarul se întoarce la DNA

Drulă: Am văzut câteva din emisiunile lui Dragnea. Mi-au plăcut vreo două reţete, dar s-a stricat emisiunea când a vorbit de politică

Cristian Ghinea a depus plângere la DNA împotriva deciziei de clasare a dosarului „BMW-uri pentru Poliție”

Cioloș: Șansele României de a adera la Spațiul Schengen scad pe zi ce trece. În 2017 trebuia să intrăm

Partenerii noștri