Live

Vicepreședinte PNL: UDMR e suprareprezentată în guvern și trebuie să îndreptăm asta. Dacă vor să plece, să o facă. Au guvernat destul

Data actualizării: Data publicării:
UDMR amenință cu ieșirea de guvernare în cazul în care le vor fi luate portofolii guvernamentale la rotativă. Foto: INQUAM Photos/Cornel Putan

Vicepreședintele PNL, Adrian Cozma, deputat și președinte al organizației județene a PNL Satu Mare, reacționează după ce liderii UDMR au amenințat cu ieșirea de la guvernare, dacă PNL va insista să preia Ministerul Mediului. „Sunt liberi să o facă, sunt liberi să plece. Au guvernat destul în acești 34 de ani,” a transmis Adrian Cozma.

„Formarea noului guvern trebuie să țină cont de ponderea fiecărui partid în Parlament, de pregătirea viitorilor miniștri și sigur că nominalizările trebuie să fie și în funcție de importanța ministerelor. În acest moment UDMR e suprareprezentat în guvern și e de la sine înțeles că va trebui să îndreptăm această eroare politică. Sunt convins că vom lua o decizie și în acest sens.

Am văzut declarații ale unor lideri UDMR prin care amenințau cu ieșirea de la guvernare dacă vor fi modificari în ministerele conduse de ei. Cred că nu-și înțeleg menirea. Guvernul e al României, nu a unor lideri politici care și-au negociat funcții pentru ei după alegerile din 2020.

Sunt liberi să o facă, sunt liberi să plece. Au guvernat destul în acești 34 de ani,” a scris Cozma într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Csoma Botond, liderul deputaţilor UDMR, a declarat luni că a aflat oficial faptul că PNL vrea să ia Ministerul Mediului deţinut în prezent de Tanczos Barna, la rotaţia premierilor de la sfârşitul lunii. Azi, la Digi24, el a subliniat că UDMR dorește să păstreze la rotativă portofoliile pe care le-a avut până acum. Totodată, el a spus Uniunea ar avea oameni profesioniști pentru ministerele Agriculturii și Energiei. 

Citește și UDMR amenință cu ieșirea de guvernare. Ciucă: PNL nu vrea absolut nimic, sunt discuții

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă, la Cluj: Cred că putem să avem o formulă la PNL către administraţiile noastre şi ale altora, care nu au ajuns la acest nivel

Nicolae Ciucă: Şansa PNL este să aibă candidat la Preşedinţia României

Candidații pentru Primăria Capitalei Sebastian Burduja (PNL) și Mihai Enache (AUR) vin la Digi24, la ora 15.00

UDMR Satu Mare: Discursul lui George Simion instigă la ură interetnică

Partenerii noștri