Live

Rafila: „Cu siguranţă, în acest an vom purta mască”. Cum se va lua decizia de renunțare

Data publicării:
Alexandru Rafila spune că masca va rămâne obligatorie în acest an. Foto: Agerpres

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat luni că în mod sigur în acest an vom purta mască, iar renunţarea la ea va fi „o decizie tehnică” şi se va baza pe studii ştiinţifice, potrivit Agerpres.

„Renunţarea la mască va fi o decizie tehnică, până la urmă. Adică renunţarea la mască se va baza pe studii ştiinţifice realizate de organisme internaţionale, de exemplu Centrul European de Control al Bolilor, va exista o poziţie din partea Uniunii Europene care să ţină cont de acoperirea vaccinală din fiecare stat membru şi de situaţia de la nivelul UE. Eu nu pot să dau un termen când se va renunţa la mască, dar dacă acest obiectiv, al unei acoperiri vaccinale de 70%, va fi realizat, cu siguranţă utilizarea măştii va intra în discuţia specialiştilor şi vor exista recomandări care, în funcţie de fiecare stat, vor fi adoptate”, a declarat Alexandru Rafila luni, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă este de acord cu medicul Adrian Streinu-Cercel, potrivit căruia vom purta mască încă doi ani, Rafila a spus: „Mie nu îmi plac aceste predicţii care sunt bazate mai degrabă pe ceea ce credem noi, decât pe studii. Pe măsură ce imunizarea populaţiei în UE se va realiza, se vor realiza şi studii care să recomande prelungirea utilizării măştii sau o scurtare a intervalului de utilizare a măştii. Cu siguranţă, în acest an vom purta mască”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rafila, despre scandalul Pantelimon: E de nepermis să compromiți medici pentru mize personale. Colegiul Medicilor să ia măsuri

Anticoncepționalele ar putea fi compensate pe bază de rețetă medicală. Anunțul ministrului Sănătății

Rafila, despre tratarea pacienților: „Cele 2 sectoare, public și privat, nu trebuie să fie considerate opuse. Vreau să găsim o soluție”

Mai multe medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai. Anunțul Ministerului Sănătății

Partenerii noștri