Live

Eugen Teodorovici îşi explică propunerea privind asigurările medicale

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici face precizări cu privire la propunerea privind asigurările medicale. El spune că afirmația sa a avut în vedere pachetele medicale extinse, respectiv posibilitatea ca fiecare asigurat să își poate adăuga servicii medicale suplimentare.

„În primul rând, cred cu tărie că fiecărui cetățean trebuie să-i fie respectat dreptul constituțional de a-i fi ocrotită sănătatea. Totodată, consider că un sistem de servicii funcțional este acela care se bazează pe principiile echității, universalității şi solidarității, nicidecum unul care sa ducă la comportamente discriminatorii.

În acest sens, declarația mea a vizat o mai bună administrare a fondurilor în sistemul medical și, implicit, o îmbunătățire a serviciilor medicale, nicidecum o adâncire a inegalității sociale.

Consider că toți românii, indiferent de veniturile realizate, trebuie să beneficieze de pachetul minim de servicii medicale. Afirmația mea a avut în vedere pachetele medicale extinse, respectiv posibilitatea ca fiecare asigurat să își poate adăuga servicii medicale suplimentare cum ar fi cele dentare, acoperirea cheltuielilor cu contribuția la medicamente, îngrijirea la bătrânețe sau în caz de invaliditate temporară sau permanentă, recuperare medicală etc. Astfel, putem asigura o mai bună finanțare a sistemului și crește eficiența sa.

În prezent, există un singur pachet minimal asigurat de stat”, a precizat ministrul Finanţelor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bolnavii de cancer neasigurați vor avea servicii medicale decontate de la 1 iulie. Anunțul CNAS

"Neurologie, cardiologie, oftalmologie, nu răspunde nimeni". Românii așteaptă chiar și șase luni pentru o programare la medic

Rafila, despre protestul CNAS: 5 milioane de oameni plătesc asigurări şi 19 milioane beneficiază de servicii medicale

Instituțiile din prezent nu sunt suficiente. Rafila dorește înființarea unei autorități care să verifice cum sunt tratați pacienții

Partenerii noștri