Live

Ministrul Sănătății, apel către români: „Zilele acestea, oferiți-vă și oferiți cadou șansa revenirii la normalitate prin vaccinare”

Data actualizării: Data publicării:
Ioana Mihăilă, noul Ministrul al Sănătății. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, le-a transmis un mesaj românilor cu ocazia Sărbătorii Pascale prin care le-a reamintit acestora să se vaccineze, pentru o „șansă la revenirea la normalitate”.

„Vă doresc sărbători în tihnă şi un Paşte Luminat! Suntem în zile de sărbătoare, zile pe care ni le dorim fericite, alături de cei dragi, cu bucurie și liniște. După un an întreg vă spun că înțeleg această dorință de a fi împreună. O resimt și eu. O resimțim cu toții. Vreau totuși să vă reamintesc că suntem într-o perioadă complicată. Este al doilea Paște pe care îl petrecem în aceste condiții”, a scris Ioana Mihăilă, pe Facebook.

Ministrul a făcut un apel la vaccinare anti-COVID, singura modalitate de a scăpa de restricții și de a reveni la viața de dinainte de pandemie.

„Vă încurajez să respectăm măsurile de prevenire a infecției cu SARS-Cov-2 și să CONTINUĂM să ne vaccinăm! Zilele acestea, oferiți-vă și oferiți cadou șansa revenirii la normalitate prin vaccinare. Veți găsi centrele deschise și în aceste zile. Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de noi în acest efort de a reveni la viața de dinainte de pandemie”, a adăugat Ioana Mihăilă.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost vaccinate în România 3.336.830 de persoane, dintre care 1.963.639 au fost imunizați cu ambele doze de vaccin.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rafila nu-şi aminteşte de studentul Cîrstoiu: „Am avut mii. L-am întrebat ce notă a luat. A spus că a luat peste tot numai 10”

Rafila: Accesul la stomatologie e limitat. Este o activitate privată iar medicii care au contract cu Casa au o sumă de 6000 lei pe lună

Școli închise pentru dezinsecție. Rafila: Nu cred că ploşniţele știu unde începe Sectorul 5 și se termină Sectorul 4

Rafila: Îmi acord 9 plus pentru mandatul de ministru. Voi candida la europarlamentare, e bine să fie și cineva din zona sănătății în PE

Partenerii noștri