Live

Pasageri de pe Otopeni, indiferenți față de distanța de siguranță și nemulțumiți că trebuie să intre în carantină

Data publicării:

Pasageri de pe Otopeni, nemultumiți de aglomerația de la „Sosiri” și de faptul că trebuie să intre carantină. Este vorba de românii care au sosit în parcursul zilei de ieri cu trei curse din Marea Britanie și Olanda, declarate zone roșii.

Oamenii s-au revoltat că trebuie să fie supravegheați, deși autoritățile au decis că toți cetățenii care vin din aceste zone să intre obligatoriu în carantină.

Imaginile trimise de telespectatori mai arată că pasagerii au stat foarte aproape unul de celalălalt în autobuze, pe scara rulantă de la terminalul de „Sosiri” și în zona de control vamal.

Reprezentanții aeroportului precizează că, deşi aveau spaţiu suficient, oamenii nu au păstrat distanța recomandată.

O situație similară a avut loc și la începutul săptămânii. 400 de persoane s-au îmbulzit în zona de control vamal la completarea formularelor. Directorul operațional a fost înlocuit din funcție în aceeași zi și au fost create două fluxuri de control pentru a evita aglomerația.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A fost frânt!" Le-a cerut coechipierilor să nu-i paseze în meciul cu Manchester City și englezii au aflat totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi medici, trimiși în judecată după ce ar fi falsificat, în pandemie, fișa medicală a unei paciente. Femeia, bolnavă de Covid, a murit

Copii pe cale să fie scoși din ţară fără documente legale, identificaţi pe aeroport după intrarea României în Air Schengen

Rafila: „Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România”. Care este încurajarea ministrului

Aeroportul Otopeni va avea o nouă parcare, de peste 20.000 de metri pătrați

Partenerii noștri