Live

Spital din Capitală, mutat pentru a putea fi renovat

Data publicării:

Clădirea veche de 70 de ani a Spitalului de Chirurgie Maxilo-Facială din Bucureşti va fi consolidată, în condițiile în care riscă să cadă peste medici si pacienţi. Personalul şi aparatura vor fi relocate din Calea Plevnei, la fel şi spaţiile destinate Facultăţii de Medicină Dentară.

Anunţul a fost făcut de primarul Gabriela Firea, care a făcut o vizită neanunțată pentru a lămuri situaţia dintre manager şi cadrele medicale. În acest context, managerul Tania Rădulescu şi-a depus demisia de onoare.

Urmează ca o echipă mixtă de profesori universitari şi reprezentanţi de la Primăria Capitalei să identifice spaţii pentru relocare. Lucru care trebuie făcut urgent, pentru că spitalul asigură tratarea gratuită a pacienţilor care nu-şi permit servicii stomatologice private.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat marţi că vor fi luate „cât mai urgent” măsuri pentru ca Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială să se mute într-un nou sediu, echipat şi dotat la standarde europene, relatează Agerpres. „Anul acesta, am alocat Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Dan Theodorescu un buget de aproximativ 1,1 milioane euro, sumă care poate creşte la rectificarea bugetară, dacă este necesar”, a declarat Gabriela Firea.

Potrivit unui comunicat al PMB, Gabriela Firea a efectuat marţi o vizită inopinată la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Dan Theodorescu”, situat pe Calea Plevnei din Capitală, după ce a primit mai multe informaţii conform cărora ar exista o situaţie conflictuală între managerul spitalului şi cadrele didactice şi medicale din această unitate medicală.



Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Firea: Sunt candidat de ultim moment şi acesta este aparent un dezavantaj. Bucureştenii au suferit anumite confuzii

Ciolacu şi Firea au mers de 1 Mai la depoul Dudeşti din Capitală și le-au vorbit angajaților STB despre creșterea salariilor

Simonis: Domnul Piedone ar trebui să se gândească la un exit, să realizeze că nu poate câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei

Sondaj INSCOP. Nicușor Dan rămâne pe primul loc în cursa pentru Primăria Capitalei, urmat de Piedone. Ce scor ar obține Firea

Partenerii noștri