Un bărbat care suferise accident vascular a așteptat 3 ore în Spitalul din Bârlad pentru a fi tratat. Cum explică medicii
Noi acuzaţii de neglijenţă la adresa unor medici. Un bărbat spune că tatăl său, în vârstă de 84 de ani, a stat trei ore în Spitalul din Bârlad fără să primească ajutor, deşi suferise un atac cerebral. Bătrânul a fost trimis de la un doctor la altul, dar niciunul dintre aceştia nu l-ar fi consultat cu atenţie. Prin situaţii similare trec aproape un sfert dintre românii care merg să ceară ajutorul medicilor, conform unui sondaj făcut de asociaţiile de pacienţi.
Demonstrație uriașă la Madrid
O mașină a luat foc pe A1
Burduja s-a înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei
Burduja și-a depus candidatura la Primăria Capitalei
Peste 70 de tornade au lovit SUA
Situație tot mai dificilă în Slănic Prahova
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 27 aprilie
Alegerile din SUA, cel mai urmărit eveniment electoral în 2024. „Guvernul a fost conceput ineficient”
Caz șocant în Gorj. Un copil ar fi fost vândut în Germania pentru 8.000 de lei
Revoltat de indiferenţa medicilor, fiul acestui pacient a cerut socoteală doctorului de gardă.
„A stat până la ora 1, 1 și ceva în UPU, fără să i se acorde nici un ajutor. Nici o pastilă, nici o perfuzie, nimic, nimic”, afirmă Sorin Bahrim, fiul pacientului.
Mai mult, fiul pacientului susţine că medicii au bâjbâit mult până să pună diagnosticul.
„Inițial mi-a spus că nu e nimic grav și putem aștepta. Un alt medic care era la UPU, s-a uitat pe calculator și mi-a spus foarte clar că: domnule, tatăl dumneavoastră are un accident vascular cerebral ischemic, este destul de gravă situația”, adaugă Sorin Bahrim, fiul pacientului.
Directorii spitalului din Bârlad au cerut note explicative medicilor implicaţi, dar pleacă de la premisa că pacientul nu a avut de suferit.
„Bolnavul în cauză, despre care am vorbit, a fost codificat corect, în sensul că a avut un timp de așteptare rezonabil”, afirmă Adrian Gheorghiu - purtatorul de cuvânt al Spitalului Municipal Bârlad.
Timpul prea mare de aşteptare la spital este reclamat însă de 20 la sută dintre cei care au răspuns unui sondaj făcut de Asociaţiile Pacienţilor. Cam tot atâţia sunt nemulţumiţi de atitudinea medicilor şi a asistentelor, dar consideră că cea mai gravă problemă este lipsa medicamentelor.
„Când pacienţii nu au tratament, nu putem vorbi de sistem de sănătate, nu putem să discutăm de servicii. Întrebarea mea e unde e sistemul de sănătate”, afirmă Radu Gănescu Preşedinte COPAC .
Problemele scoase la iveală de acest sondaj sunt cu atât mai grave, cu cât 60 la sută dintre pacienţii care ajung la spital au nevoie urgent de îngrijiri, iar fiecare minut irosit îi poate costa viaţa.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News