Live

V. Voiculescu: Cum are Spitalul Universitar autorizație sanitară de funcționare?

Data actualizării: Data publicării:

Fostul ministrul al Sănătăţii Vlad Voiculescu spune că ştie de condiţiile în care sunt trataţi pacienţii, încă de pe vremea mandatului său. Consideră că Spitalul Universitar nu ar trebui să aibă autorizaţie de funcţionare.

„Am cerut în 2016 un estimat al necesarului de lucrări și de recondiționări pentru Spitalul Universitar. Sunt paturi de când a fost înființat spitalul, probabil, avem faianță pe pereți, aparate de aer condiționat casnice. Sunt multe lucruri care nu corespund”, a spus Vlad Voiculescu, la Digi24.

Primul lucru pe care ar trebui să îl întrebe toată lumea e cum se poate ca acest spital să aibă autorizație sanitară de funcționare. Răspunsul e într-un ordin de ministru, mai întâi semnat de domnul Bănicioiu. La sfârșitul anului 2016 am făcut o comisie care să inventarieze toate spitalele din țară și să spună care spitale, ce investiții trebuie să facă și cum trebuie să le prioritizeze și altfel să își piardă autorizațiile sanitare de funcționare. Ce s-a întâmplat la începutul anului 2017 e că toate autorizațiile de funcționare ale spitalelor au fost prelungite până în 2020. Toată lumea e acoperită. Cei care au de suferit sunt pacienții și apoi și personalul”, a adăugat fostul ministru al sănătății.

Vlad Voiculescu a postat pe Facebook și imagini din curtea spitalului, care arată ca o groapă de gunoi. Bucăţi de mobilă şi instrumentar medical sunt aruncate la grămadă. „S-a făcut curăţenie înainte de control”, a precizat el.

Managerul spitalului spune însă că materialele aruncate nu au nicio legătură cu protestul angajaţilor, că existau documente de casare pentru ele încă de acum două luni şi erau ţinute în magazii, dar cei de la Remat nu au putut să vină să le ridice până acum. De ieri, corpul de control al ministrului Sănătăţii este în spital şi verifică neregulile semnalate de angajaţi.

Citiți și

Directorul economic al Spitalului Universitar și-a dat demisia. Nemulțumiri față de atitudinea managerului

Spitalul Universitar. Protestatar: Dna. manager mi-a spus că după greva foamei să fac o cerere de revenire

CAMERA ASCUNSĂ la Spitalul Universitar din Bucureşti: Mizerie şi pacienţi uitaţi cu orele pe targă pe holuri

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum puteți avea pe masa de Paște ouă roșii frumos colorate. Recomandări și trucuri pentru vopseaua pe care să o folosiți

Când poate fi periculos postul negru. Un nutriționist spune ce poți face dacă ți se face rău după zece ore

Primul caz de morsă care moare din cauza gripei aviare a fost înregistrat în Arctica

Terapia durerii a fost inclusă în drepturile pacienților. Tratamentele vor putea fi decontate

Partenerii noștri