Live

Se scumpește apa îmbuteliată. Președintele APIA: Prețul crește cu cel puțin 20% și se va vedea la raft din octombrie

Data publicării:
Apa îmbuteliată se va scumpi cu 20%. Foto: Profimedia Images

Valul scumpirilor continuă. Va crește și prețul apei îmbuteliate, iar majorarea va fi de cel puțin 20%, a declarat, la Digi24, George Ristea, președintele Asociației Producătorilor din Industria Apei. Potrivit reprezentantului APIA, apa de izvor îmbuteliată se va scumpi din cauza noilor prețuri la energie, ambalaje și combustibili, precum și a presiunii cursului de leu-euro in urma investițiilor realizate în producție.

În prezent are loc o recalibrare a nivelului de preț, astfel încât o parte din costurile suplimentare va fi transferată către clienții finali, spune APIA, într-un comunicat.

Producătorii de apă de izvor susțin că plătesc facturi de energie electrică cu 90% mai mari față de 2020, prețul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20% și, în plus, a crescut cu aproape 50% prețul ambalajelor (PET-uri, carton, folie). De asemenea, membrii APRIA resimt și presiunea cursului de schimb leu-euro, din cauza investițiilor majore realizate în ultimul timp, evoluția acestuia reprezentând o permanentă îngrijorare.

"Principalul motiv este scumpirea energiei electrice, în general producătorii sau îmbuteliatorii de apă sunt energofaci, consumă foarte multă energie și această scumpire cu 90% duce la scumpirea apei. Dar acesta e doar unul dintre motive. Apoi, materialele de ambalat au o creștere de 50%. (...) Minimum 20% va fi majorarea și poate ajuge spre 25-30%, iar în luna octombrie ar trebui să se vadă deja la raft", a precizat, la Digi24, George Ristea, președintele APIA. 

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

APIA a blocat banii pe 2023 pentru stuful din Deltă

Fraudă cu stupi de albine. Fonduri europene de 100.000 de euro accesate în baza a sute de documente false. Cum funcționa mecanismul

Topul scumpirilor în martie 2024. Cele mai mari creșteri au fost la margarină, detergenți și bilete de avion

Cum își câștigă China aliați noi: 1 milion de sticle de apă potabilă pentru o țară cu o poziție strategică în Oceanul Indian

Partenerii noștri