Live

Anunțul Ministerului Turismului despre voucherele de vacanţă pentru angajații la stat

Data publicării:
Foto: Agerpres

Tot personalul din sectorul public, dar şi din companiile în care statul este acţionar unic sau majoritar, va beneficia de vouchere de vacanţă acordate în conformitate cu OUG 46 din 30 iunie 2017, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, precizează Ministerul Turismului într-un comunicat de presă remis miercuri Agerpres.

„Urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public conform cărora personalul încadrat în sectorul public, dar şi în companiile în care statul este acţionar unic sau majoritar nu va mai beneficia de voucherele de vacanţă, facem următoarele precizări: în textul de lege dezbătut în Senat, se precizează clar, la art. 9 alin. (3) următoarele: «În anul 2018, instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la alin. (1) acordă o singură indemnizaţie de vacanţă sau o primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/ 2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr 94/ 2014, cu modificările şi completările ulterioare». Aşadar, conform proiectului de lege aflat în dezbatere la Senat, tot personalul din sectorul public, dar şi din companiile în care statul este acţionar unic sau majoritar, va beneficia de vouchere de vacanţă acordate în conformitate cu OUG nr. 46 din 30 iunie 2017, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, precizează sursa citată.

Potrivit Ministerului Turismului, instituţiile publice stabilesc unitatea emitentă a voucherelor de vacanţă printr-o procedură de achiziţie publică, aleasă în funcţie de valoarea totală a voucherelor de vacanţă acordate salariaţilor, conform legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice.

Fiecare unitate emitentă încheie contracte cu operatorii economici cu activitate de turism din România, autorizaţi de Ministerul Turismului, care deţin structuri de primire turistice clasificate şi/ sau agenţii de turism licenţiate şi care acceptă vouchere de vacanţă ca modalitate de plată.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Chinezii iubesc atât de mult Santorini, încât au investit o sumă uriașă ca să facă un loc identic

Prețurile la pensiuni și hoteluri pentru vacanța de 1 Mai și Paște au crescut cu 15%. Cât te costă să mergi la mare sau la munte

Robert de Niro deschide două hoteluri în Bulgaria. Unul va fi la 100 de kilometri de Vama Veche

5 destinații de vacanță neașteptate, recomandate de un bărbat care a călătorit în 107 țări

Partenerii noștri