Live

Consiliul Concurenţei caută soluţii pentru ca noua formulă a ROBOR să se aplice şi creditelor vechi

Data publicării:
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. FOTO: Digi24

Preşedintele Consiliului Concurenţei cere soluţii, astfel încât noua formulă a indicelui ROBOR să se aplice şi românilor care au credite vechi, dar care nu vor să facă refinanţare.

Bogdan Chiriţoiu spune că va face propuneri în acest sens, astfel încât să nu existe discriminare. Problema este că evoluţiile din piaţa monetară, unde se vede o restrângere a lichidităţii s-ar putea să genereze de fapt o creştere a dobânzilor, chiar dacă s-a schimbat referinţa pentru credite. Iar nivelul de echilibru spre care BNR direcţionează dobânzile este cel la care se află şi facilitatea de creditare, de la 3,5%.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: „Am înţeles că noile reguli privind calculul dobânzii se aplică numai creditelor noi. Dacă aceste condiţii sunt mai favorabile trebuie să ajutăm oamenii care sunt în credite de tip vechi să se poată muta în cele noi şi o să venim cu propuneri în acest sens.

Cred că e mai aproape de adevăr cotaţia la care oamenii fac tranzacţia efectiv decât una la care există un potenţial de a face tranzacţie. În sensul acesta mecanismul vechi era predispus la a nu reflecta corect preţul banilor.

Faptul că guvernul îşi pune problema cum poate să impulsioneze creditarea către companii, care duce la creştere economică, e o soluţie, să vedem rezultatele. Eu nu aş condamna-o".

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Florin Barbu: Nu doresc să elimin de pe piaţă alimentele ieftine. Românii să aibă acces la produse de calitate, la preţuri corecte

Israel a strâns datorii de aproape 8 miliarde de dolari de la începutul războiului cu Hamas

Polițele RCA s-ar putea scumpi din ianuarie, avertizează șeful Consiliului Concurenței

Carrefour preia magazinele Cora. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția

Partenerii noștri