Live

Orban anunță că Guvernul intenționează să crească vârsta de pensionare pentru polițiști

Data publicării:

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că Guvernul intenționează să crească vârsta de pensionare pentru polițiști. Șeful Executivului a precizat că mii de cadre din MAI sau pensionat pentru a beneficia de condițiile privilegiate de pensionare, potrivit Mediafax.

„Intenția noastră foarte clară este de a crește vârsta de pensionare, nu se poate să existe cadre din poliție..., aduceţi-vă aminte, când s-a modificat prin ordonanță de urgență sistemul ăsta nesimțit de calcul al pensiilor pentru șefimea din zonele respective, s-au pensionat din zona Ministerului de Interne mii de cadre pentru a beneficia de condițiile privilegiate de pensionare care erau anterior modificării ordonanței, adică i-au dat o ordonanță de urgență, dar înainte le-au permis tuturor celor care au vrut să beneficieze de pensiile respective, s-au pensionat oameni cu 40, 42 de ani, 43 de ani, 45 de ani, cu niște pensii extrem de mari, au lăsat sistemul de ordine publică cu grave probleme de efectiv, care până la urmă au pus în pericol viața, siguranța cetățeanului, proprietatea privată, pentru că nu au mai putut să asigure toată resursa umană necesară pentru apărarea ordinii publice, a vieții şi siguranței cetățeanului”, a spus Ludovic Orban, la Radio România Actualități.

El a precizat că Guvernul va veni cu o lege a pensiilor care să corecteze abuzurile făcute în calculul pensiilor.

„ Totul a fost, așa, o nebunie generalizată. Sigur că și aici o să intervenim prin lege atunci când vom ajunge la o formă a unei legi a pensiilor care să facă cu adevărat dreptate și care să corecteze toate abuzurile care au fost făcute în calculul pensiilor. Dar mă întorc aici, mă întorc aici, la o altă problemă. Aici e problema cumulului pensiei cu salariul în sectorul public. Foarte mulți dintre cei care s-au pensionat, mulți v-am spus, foarte mulţi s-au pensionat anticipat.”, a subliniat Orban.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cinci polițiști din Alba, obligați la muncă în folosul comunității după ce și-au decontat banii pentru vacanțe în care nici nu au fost

Un bărbat și-a urmărit soția în trafic, a spart geamul mașinii și a lovit-o. A fost prins la graniță, când încerca să fugă din țară

Ludovic Orban, despre rocada candidaților PSD și PNL: Se schimbă ca șosetele, dar, dacă nu se spală, tot pute

Cum au încercat doi polițiști din Maramureș să-și acopere un coleg prins că depășise viteza legală. Toți trei, trimiși acum în judecată

Partenerii noștri