Live

(P) Best Ski Hotel - Europa Centrală și de Est. Teleferic Grand Hotel – Trăiește legenda Poienei!

Data actualizării: Data publicării:

Hotelul Teleferic din Poiana Braşov reprezintă întruchiparea unei legende a turismului românesc. Istoria sa de poveste, începe după 1970, printr-o construcţie în stilul clasicelor hoteluri de munte europene, beneficiind de una din cele mai bune locații din Poiana Braşov. Poziţionat la baza pârtiei principale, lângă telecabină, hotelul denumit „Teleferic“ s-a dezvoltat rapid, ajutat fiind de priveliştea minunată, uşurinţa accesului la pârtii iarna sau la trasee montane vara, cât şi de confortul oferit de un ansamblu hotelier primitor.

Restaurantele hotelului ofereau meniuri atrăgătoare, vinuri fine, atmosferă plăcută. Telefericul a fost până în anul 1992 unul dintre hotelurile preferate ale turiştilor români sau străini, iubitori ai muntelui şi ai confortului. Apoi a fost închis timp de 20 de ani, până în anul 2012.

După 20 de ani...

Datorită nostalgiei şi pasiunii unui om entuziast, dornic să retrăiască gloria „Telefericului“, hotelul a reînviat. S-a dorit reluarea activităţii turistice a hotelului, ca destinaţie de vacanţă la poalele muntelui Postăvaru, într-un univers hotelier de lux ce poate oferi experienţe de neuitat. Astfel, în urma unor transformări radicale şi adaptări pentru secolul 21, s-a născut Teleferic Grand Hotel. Renovarea vechii clădiri a început la finalul lui 2012, iar construcţia propriu zisă, în vara anului 2013. Această renovare a implicat şi multe consolidări, intervenţii structurale, reconstrucţia şarpantelor şi recompartimentări ale camerelor, toate pentru a readuce hotelul la cele mai noi standarde. După o aventură de doi ani şi trei luni, hotelul a renăscut, reuşind să îmbine un stil clasic montan cu cel modern, într-un concept potrivit pentru o stațiune montană.

Modernizarea a fost gândită astfel încât să ofere tot confortul necesar şi să creeze o atmosferă intimă şi armonioasă. Mobilierul elegant, decorațiunile și lambriul din lemn vechi de peste 80 de ani, folosit la placarea pereţilor, paturile confortabile şi priveliştea montană minunată, se împletesc cu dotări moderne pentru a putea oferi o experienţă de neuitat, în orice anotimp.
Prezent…

La mai bine de 5 ani de la redeschidere, oaspeții nostrii și echipa Teleferic Grand Hotel au reușit să readucă hotelului gloria de altădată.

Încă din primul an de operare hotelul a fost apreciat și a obținut multe distincții :

ROMANIAN TOP HOTEL AWARDS :
2016 Winner, Best Investment of the Year;
2017 Winner, 4 Stars Leisure Hotel of the Year;
2018 Winner, 4 Stars Leisure Hotel of the Year;
2019 Winner, 4 Stars Leisure Hotel of the Year.

INTERNATIONAL HOSPITALITY AWARDS :
2017 Winner - Best Resort Hotel - East Europe;
2019 Winner - Best Ski Hotel - Central and East of Europe.

ROMANIAN HOSPITALITY AWARDS:
2018 Cel mai bun Hotel - Locul III
2019 Cel mai bun Hotel - Locul I

Premiile au fost obținute atât datorită calității construcției hotelului, cât și nivelului ridicat al serviciilor oferite turiștilor.

Eforturile și profesionalismul echipei au reușit să ridice standardul industriei hoteliere și vor oferi în continuare experiențe de neuitat tuturor celor care trec pragul Teleferic Grand Hotel.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cel mai bine plătit model din lume s-a întâlnit cu Lewis Hamilton și a regretat imediat ce a urmat: ”Mi-e frică. O să plâng”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prețurile la pensiuni și hoteluri pentru vacanța de 1 Mai și Paște au crescut cu 15%. Cât te costă să mergi la mare sau la munte

Câine sau lup? Un biciclist fuge de animalul venit din pădure în apropiere de Poiana Brașov. Ce spun experții

În cel mai luxos hotel din lume, oaspeții au niște pretenții pe măsură. Ce servicii se oferă la cerere la Burj Al Arab Jumeirah

Turiştii din Poiana Braşov, rugaţi să nu mai coboare în bocanci pe pârtie: Strică stratul de zăpadă și duc la accidentarea schiorilor

Partenerii noștri