Live

Patru foraje ilegale alimentau o baltă privată în plină criză de apă în Arad. Garda de Mediu a aplicat o amendă de 15.000 de lei

Data publicării:
Garda de Mediu a amendat cu 15.000 de lei operatorul unei amenajări piscicole care extrăgea apă subterană fără autorizație, în plină criză de apă. Sursa foto: Facebook/ Garda de Mediu Arad

Comisarii Gărzii de Mediu Arad au aplicat o amendă de 15.000 de lei după ce au descoperit patru foraje de apă subterană la o amenajare piscicolă din localitatea Zerindu Mic. Două dintre puțuri funcționau la capacitate maximă pentru umplerea unei bălți private, deși mai multe localități din județ se confruntă cu restricții severe de apă din cauza secetei și a caniculei.

Controlul a avut loc în urma unei sesizări făcute de cetățeni. Comisarii au verificat o amenajare piscicolă cu o suprafață de aproximativ 5.000 de metri pătrați, aflată în localitatea Zerindu Mic, comuna Mișca.

„În plină criză de apă în Arad, unii consumă iresponsabil și ilegal! În timp ce localități din județul Arad se confruntă cu restricții severe de apă din cauza secetei prelungite și a caniculei, resursele de apă subterane sunt exploatate și ilegal. În urma unei sesizări venite de la cetățenii din localitatea Zerindu Mic, comuna Mișca, comisarii de la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Arad au găsit o situație revoltătoare la o amenajare piscicolă de 5.000 de metri pătrați din localitate”, a transmis instituția.

Apa era extrasă fără contoare și fără autorizație

În urma verificărilor, comisarii au constatat că în zonă existau patru foraje de apă subterană adânci. Două dintre acestea funcționau la capacitate maximă pentru umplerea bălții private.

Puțurile nu erau prevăzute cu contoare sau alte dispozitive pentru măsurarea cantității de apă extrase. Operatorul economic care le folosea nu avea nici autorizație de gospodărire a apelor.

„Nu se măsura, nu se plătea câți metri cubi de apă erau extrași din pânza freatică, într-un moment în care fiecare picătură contează pentru comunitate. Operatorul economic din zonă care exploata aceste puțuri nu deține autorizație de gospodărire a apelor”, a precizat Garda de Mediu Arad.

Pentru încălcarea legislației, operatorul a fost amendat cu 15.000 de lei, în baza Legii Apelor nr. 107/1996. Totodată, comisarii au interzis utilizarea puțurilor până la obținerea documentelor legale.

Garda de Mediu: Gestionarea apei a devenit o problemă de siguranță publică

Reprezentanții Gărzii de Mediu avertizează că exploatarea necontrolată a apelor subterane poate duce la scăderea nivelului pânzei freatice și poate pune în pericol rezervele de apă ale comunităților.

Instituția a făcut apel atât la operatorii economici, cât și la populație să reducă folosirea apei pentru activități care nu sunt esențiale, în special în perioadele de secetă severă.

„Județul Arad trece printr-un moment critic din cauza secetei, iar astfel de practici iresponsabile provoacă scăderea nivelului apelor subterane și pun în pericol rezervele de apă ale întregii comunități. Schimbările climatice și perioadele lungi fără precipitații ne demonstrează că gestionarea apei a devenit o problemă de siguranță publică. Este datoria fiecăruia dintre noi – de la marii operatori economici până la fiecare gospodărie în parte – să protejăm resursele de apă și să consumăm cu discernământ. Nu irosiți apa potabilă pentru udarea gazonului, spălarea curților sau umplerea piscinelor atunci când comunitatea are nevoie de ea pentru consumul de bază. Protejarea resurselor de apă nu este doar o obligație legală, ci un act de responsabilitate față de generațiile viitoare”, a transmis Garda de Mediu Arad.

Editor : A.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A intrat pe pistă pentru a cânta imnul național și imaginile fac înconjurul lumii: ”Ce are pe ea?” / ”Cum ai ieșit așa afară?”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Amendă uriașă aplicată în Olanda unui operator de ride-sharing, prezent și în România. De ce trebuie să plătească aproape un miliard $

TikTok acceptă să plătească sute de milioane dolari în SUA pentru a încheia un proces privind datele colectate de la minori

Sucursala Electrocentrale Turceni, amendată cu 50.000 de lei după un control al Apelor Române. Ce nereguli au descoperit inspectorii

Portugalia a adoptat legea care interzice purtarea vălului integral. Contravenienții riscă amenzi între 150 și 3.000 de euro

Partenerii noștri