Live

Pensiile întârzie fără explicații în două județe

Data publicării:

Scandal mare în Gorj, după ce pensionarii şi beneficiarii de ajutor social, care iau banii prin poştă, nu şi-au primit încă drepturile. Casa de Pensii dă asiguări că a trimis banii încă de săptămâna trecută, dar reprezentanţii Poştei nu vor să explice ce s-a întâmplat. Aceeaşi problemă a fost semnalată şi în judeţul Timiş. Deocamdată nu se ştie câţi oameni sunt afectaţi de întârzieri.

Conflictul a izbucnit la un oficiu poştal din Târgu Jiu. Sătui să aştepte poştaşul, oamenii au venit să-şi ceară banii. La fel şi acest tânăr care îşi aşteaptă pensia de urmaş.

Printre cei care aşteaptă poştaşul este şi un bătrân de aproape 80 de ani. A obosit să mai meargă la oficiul poştal să întrebe de banii care i se cuvin după 30 de ani de muncă.

Nimeni nu le-a spus oamenilor ce a provocat această întârziere.

Diana Speretoiu, jurnalist Digi24: Conducerea Poştei nu a fost de găsit pentru a ne explica de ce întârzie pensiile oamenilor. Pensionarilor li s-a transmis totuşi să revină la oficii în zilele următoare.

Autorităţile încearcă acum să afle câţi oameni sunt afectaţi de întârziere. Cert este că banii au fost viraţi în conturile Poştei.

Ioana Talău, directorul Casei de Pensii Gorj: Nu cunoaştem motivul pentru care nu au ajuns pensiile în buzunarul pensionarilor. Noi ştim şi afirmăm cu certitudine că noi, ca instituţie, ne-am achitat toate obligaţiile privind plata pensiilor.

În Gorj, sunt peste 90.000 de mii de pensionari, însă 38.000 primesc pensia pe card, iar banii au ajuns deja la ei. La ceilalţi nimeni nu poate spune dacă poştaşul a sunat în această lună.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pensiile pentru luna mai au început să fie distribuite în avans. Ce anunță Poșta Română

Ministrul Muncii a anunțat datele exacte când vor fi virate pensiile pe luna mai, atât pe card, cât și cu Poșta Română

Cifrele dezastrului din Armata Română: deficit de personal de 43% în rândul ofițerilor

Cardurile sociale pentru alimente vor fi încărcate cu 250 de lei începând de luni. Anunțul ministrului Câciu

Partenerii noștri