Live

Rata şomajului în România a ajuns la 2,88%, la sfârşitul lunii septembrie

Data actualizării: Data publicării:
Rata şomajului în România a ajuns la 2,88%, la sfârşitul lunii septembrie.

Rata şomajului înregistrată la nivel naţional, la sfârşitul lunii septembrie, a ajuns la 2,88%, în scădere cu 0,03 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă din 2021, conform datelor publicate, joi, de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

La nivel comparativ cu luna august a acestui an, rata şomajului consemnată în septembrie a crescut cu 0,02 puncte procentuale.

Numărul total de şomeri, raportat la finele lunii septembrie 2022, a fost de 225.424 de persoane, mai mare cu 1.380 de persoane faţă de cel înregistrat la sfârşitul lunii precedente. Din totalul şomerilor înregistraţi, 38.571 au fost şomeri indemnizaţi (-519 persoane faţă de august) şi 186.853 neindemnizaţi (+1.899 persoane).

Potrivit sursei citate, ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor (82,89%) a crescut cu 0,34 puncte procentuale în comparaţie cu datele consemnate în luna anterioară.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 - 49 de ani (54.069), urmaţi de cei cu vârsta de peste 55 ani (43.808), iar la polul opus se află persoanele între 25 - 29 de ani (14.848).

În ceea ce priveşte structura şomajului în funcţie de nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu studii primare au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (29,17%). Totodată, şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 30,68% din total, iar cei cu studii universitare o pondere de 4,77%.

ANOFM precizează că rata şomajului a fost calculată folosind noile date primite de la Institutul Naţional de Statistică (INS) privind populaţia activă civilă la data de 1 ianuarie 2022.

 

 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii pot plăti legal personalul pentru activităţile casnice, fără contract. Platforma pe care pot fi angajați grădinari sau menajere

Cu 48 de km noi de autostradă în 2023, România n-a trecut de borna de 1.000 de km. A reușit acum, cu o porțiune din Centura Capitalei

Tinerii români, campioni la fuga de muncă. Psiholog: Tânără generație caută soluții de îmbogățire rapidă și să stea pe banii părinților

Populaţia României după domiciliu a fost de 21,83 milioane persoane la 1 ianuarie 2024. Ne împuținăm și îmbătrânim (INS)

Partenerii noștri