Live

Spor de xerox, la primărie. Motivul: funcţionarii au un stres în plus

Data publicării:

Spor de xerox, la primărie. Pe cât de incredibil sună, pe atât este de ilegal acest adaos la salariu descoperit de Curtea de Conturi care a făcut verificări la o primărie din Gorj. Câştigul a ajuns la un angajat care avea copiatorul în primire si nu este singurul spor ilegal pe care l-au încasat funcţionarii.

La Primăria Vladimir, din judeţul Gorj, xeroxul este văzut ca un stres în plus pentru funcţionari. Aproape toţi angajaţii primeau deja spor de calculator, în cuantum de 15% din salariu. Un control al Curţii de Conturi a descoperit acolo şi sporul de xerox, inventat local pentru un salariat din primărie.

Ion Ianăşi, primarul comunei Vladimir: „Am zis ca să îl trecem în decizie ca spor pentru că i-am dat xerox-ul în primire, ca să aibă ca şi xerox, dar nu a luat decât vreo 3 luni de zile şi am dat dispoziţie şi i l-am tăiat. Xerox-ul îl folosim în fiecare zi toţi. La un proiect pe fonduri europene, cred că nu exagerez, dar sunt peste 20 de bibliorafturi pe care trebuie să le multiplici”.

Nu toată lumea din primărie crede că sporul de xerox are sens.

Marius Vijulan, consilier local: „Dacă chiar folosea acel xerox şi ajuta un om mai în vârstă să-i xeroxeze o hârtie, nu înseamnă că merita un spor de xerox”.

Auditorii de la Curtea de Conturi au mai descoperit alte 3 bonusuri cu care se premiau toţi cei 17 angajaţi ai primăriei. Mulţi dintre ei îşi dublau în acest fel veniturile.

În total, Curtea de Conturi a calculat, la Primăria Vladimir, cheltuieli ilegale de peste 300.000 de lei. Pe lângă sporul de xerox, unii angajaţi ai primăriei au beneficiat de spor de dificultate, dispozitiv sau spor de stabilitate.

Autorităţile locale spun că angajaţii şi-ar fi obţinut sporurile în instanţă.

„Dacă i-au încasat ilegal, n-au decât să-i dea înapoi că şi nouă, dacă facem un lucru ilegal, ne costă”, spune o femeie din localitate.

Localnic: La primărie, spor că ce? Spor că stă pe scaun.

Reporter: Lucrează în pericol, aşa spun.

Localnic: Pericol, se dărâmă tavanele, pică pe ei.

Sporuri multe şi mari se încasează şi în alte primării din Gorj, unele care se plâng de altfel de bugetele mici. Juriştii Prefecturii le-au transmis să-şi ia adio de la bonusurile nemeritate.

Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj: „Am făcut o adresă către primării să-şi revoce singure aceste sporuri”.

Cinci primari care nu au luat în calcul avertismentul Prefecturii au fost aduşi în faţa instanţei, iar funcţionarii care au primit banii fără temei legal vor fi nevoiţi să-i restituie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciolacu: Faptul că lună de lună inflaţia e pe trend descendent, chiar accelerat, personal îmi arată clar că suntem pe drumul corect

Rareș Bogdan: Dacă nu reușim să întoarcem 2-3 milioane de români acasă, în 5 ani vom avea 3 milioane de oameni veniți din Asia

Scrisoarea unui poștaș care are un salariu de 2.100 de lei: "Nicule, Marcele, vă pasă? Ne-a ajuns cuţitul la os"

Grevă generală la Poștă, angajații nu mai lucrează azi. Conducerea companiei le-a făcut o ofertă doar celor cu salarii mici

Partenerii noștri