Live

Suceava: Un bărbat a agresat sexual o minoră de 15 ani care adormise într-un autobuz. Procuror: „A efectuat acte sexuale explicite”

Data actualizării: Data publicării:
Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un bărbat acuzat că a agresat sexual o fată de 15 ani într-un mijloc de transport în comun a fost arestat preventiv, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, Sebastian Andrei Bucşa, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, inculpatul este cercetat pentru agresiune sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri.

Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat că incidentul a avut loc în data de 7 iulie, în jurul orei 17,30.

Astfel, fata de 15 ani se afla pe un scaun pentru pasageri de la marginea culoarului unui mijloc de transport în comun şi, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, respectiv de faptul că ea a adormit, inculpatul, care se afla în picioare lângă minoră, „a efectuat acte sexuale explicite”, a arătat reprezentantul parchetului.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 ore, fiind prezentat ulterior judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a aflat! Motivul pentru care soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de restricție împotriva fostului fotbalist

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un motociclist de 19 ani a fost reţinut de poliţişti după o urmărire de câţiva kilometri

Misiune în premieră cu un avion SMURD: Doi pacienţi în stare critică după un accident, transferaţi de la Suceava la Bucureşti

Ipoteză șocantă în cazul tânărului din Suceava găsit mort pe șosea: nu ar fi fost un accident, ci o răzbunare

Un șofer din Suceava, suspectat că a accidentat mortal un pieton, a fost găsit acasă. Era beat și s-a baricadat în locuință

Partenerii noștri