Live

Soros a anunţat că donează un miliard pentru un nou lanţ de universităţi liberale. El l-a calificat pe Trump drept „narcisistul suprem”

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Sean Gallup/Getty Images

Filantropul George Soros a anunțat, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că urmează să doneze 1 miliard de dolari pentru a finanța o nouă rețea de universități care să promoveze valorile liberale, relatează The Guardian.

Soros a declarat că este important să investească în instituții care să lupte împotriva autoritarismului în Statele Unite, Rusia și China. Acesta a lansat un nou atac la adresa președintelui american Donald Trump, pe care l-a numit „cel mai mare narcisist”.

Soros, care a vorbit în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, a declarat că noua rețea de universități Open Society va începe cu Universitatea Central Europeană, fondată de acesta în 1991.

Universitatea Centrală Europeană, fondată de Soros la Budapesta, a fost forţată să părăsească ţara de premierul extremist al Ungarei, Viktor Orban. CEU s-a mutat la Viena, însă Soros spune că nu a fost suficient de puternică de una singură pentru a deveni instituţia de învăţământ de care are nevoie lumea. Acesta a declarat că este timpul ca Fundația Open Society să se implice într-un proiect ambițios și să dezvolte „o nouă rețea educațională de care are nevoie lumea”.

„OSUN (Open Society University Network) va fi unică. Va oferi o platformă internațională pentru educație și cercetare. În primă fază vom aduce mai aproape o rețea deja existentă. În a doua fază, vom deschide această rețea spre alte instituții care vor să se implice și sunt calificate pentru acest lucru”, a declarat Soros, adăugând că urmează să investească un miliard de dolari în acest proiect.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump compară guvernul lui Biden cu Gestapo-ul nazist: „Ei bine, acum trebuie să scoatem mănuşile”

Cel mai puternic rival al lui Viktor Orban scoate mii de unguri în stradă împotriva prim-ministrului ungar

De Niro îl atacă din nou pe Trump: „E un monstru. Nu cred că americanii înţeleg cât de periculos va fi dacă va ajunge iar preşedinte”

Biden îl ironizează pe Trump pentru datoriile adunate în urma proceselor: „Îmi pare rău, Don, nu te pot ajuta”

Partenerii noștri