Live

Traficul rutier pe Valea Oltului a fost redeschis pe ambele sensuri de mers în zona Câineni. Se circulă cu restricţie de viteză

Data actualizării: Data publicării:
Traficul rutier pe Valea Oltului a fost redeschis pe ambele sensuri de mers în zona Câineni. Se circulă cu restricţie de viteză.

Traficul rutier pe DN 7 - Valea Oltului a fost redeschis pe ambele sensuri de circulaţie în zona localităţii Câineni, unde în urmă cu două zile au avut loc căderi de pietre de pe versanţi, au anunţat, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Loredana Sandu, a precizat că zona este semnalizată corespunzător, iar pentru siguranţa rutieră aceasta va rămâne sub monitorizarea echipajelor Serviciului Rutier şi a lucrătorilor Secţiei de Drumuri Naţionale Vâlcea, care vor interveni dacă va fi cazul.

Totodată, în zona afectată se circulă cu restricţie de viteză, potrivit Agerpres.

Circulaţia rutieră pe DN 7 a fost închisă marţi seara, între kilometrii 228+900 m şi 228+800 m, pe sensul de mers Sibiu - Râmnicu Vâlcea, după ce, din cauza ploilor, în zonă s-a produs o alunecare de teren, iar de pe versanţi au început să cadă pietre. Două maşini au fost avariate în urma acestor căderi de pietre, însă nu au fost victime.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sorin Grindeanu, întrebat pe cine înjură dacă întârzie trenul: Pe Grindeanu 

Accident pe Valea Oltului: 4 oameni au căzut cu maşina în prăpastie, dar au scăpat, ca prin minune, fără răni

O platformă auto cu mașini Tesla spulberată pe Valea Oltului de alta, care transporta autoturisme second hand

Trafic blocat pe Valea Oltului de un șofer care și-a pus mașina de-a latului drumului. Bărbatul a fost reținut

Partenerii noștri