Tragerile cu muniție de război efectuate de francezi la Babadag au provocat un incendiu care a distrus o stână din Jurilovca
Un incendiu uriaș a fost provocat, vineri, lângă poligonul militar de la Babadag, din cauza tragerilor cu muniție de război efectuate de militarii francezi dislocați în zonă. Câteva sute de hectare de pășune au ars. Conform informațiilor Digi24.ro, au fost incendiate și trei stâne, iar câteva zeci de oi și porci au fost ucise. MApN anunță că proprietarul va fi despăgubit.
Peștii sar spectaculos din apă pe un lac din Babadag
Un bărbat a murit și alți doi au ajuns la spital, după o bătaie în orașul Babadag
Cum își construiește România planurile pentru a cuceri piețele externe
Doi bărbați din Caraș-Severin au intrat într-o școală pe un geam lăsat deschis și au furat banii pentru bursele elevilor
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 17 mai
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 16 mai
Explozie puternică într-un bloc din Germania
Premierul Slovaciei a fost împușcat
19 copii răniți în Gaza vor fi aduși la spitale din România
Proprietarul unei stâne, Adrian Liviu Nodit, a declarat pentru Digi24.ro, că a pierdut câteva zeci de animale. „Au tras cu muniție de război, a luat foc, bate vântul foarte tare și s-a întins repede”, a explicat acesta.
Potrivit informațiilor Digi24, în poligonul de tragere se află trupe franceze care efectuează trageri cu muniție de război în perioada 18-31 iulie. „Francezii făceau exerciții de trageri și s-a aprins vegetația”, susțin surse oficiale.
Primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, a declarat, pentru Digi24.ro, că incendiul s-a întins pe o suprafață mai mare de 400 de hectare, și că pe lângă pompierii ISU, au venit să ajute la stingere și pompierii MApN de la poligon.
„Tinerii din sat s-au mobilizat și de 4 ore încearcă să stingă focul”, a spus primarul.
Acesta le-a cerut oamenilor să nu folosească astăzi apa din rețeaua locală, pentru a putea fi utilizată de pompieri la stingerea incendiului.
MApN a emis un comunicat în care anunță că militarii francezi vor evalua pagubele produse și vor despăgubi proprietarul stânei afectate.
„Vineri, 22 iulie, în jurul orei 13.00, în poligonul Babadag, în urma activităților executate de partenerul francez - trageri cu tunul de calibru 105 mm de pe transportoarele blindate din dotare, a izbucnit un incendiu de vegetație. Din cauza vântului puternic, incendiul s-a extins dincolo de sanţul care delimitează poligonul pe latura de sud-est, înspre localitățile Sălcioara și Enisala. Incendiul a afectat și o stână aflată la aproximativ 200 m SE de poligon. Forțele și mijloacele de intervenție ale MApN, împreună cu forțele și mijloacele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea intervin la acest moment, pentru stingerea incendiului care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 50 ha. Nu au fost înregistrate victime umane. După lichidarea incendiului, reprezentanții Poligonului Babadag și ai partenerului francez vor evalua pagubele produse la stâna afectată, urmând să fie stabilită valoarea despăgubirilor și modul de acordare a acestora, în conformitate cu legislația națională și acordurile bilaterale în vigoare”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării.
Editor : Alexandru Rotaru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News