Live

Un bărbat care a jefuit în această dimineață o sală de jocuri din Caracal a fost prins, dar a fugit din sediul poliției

Data publicării:
Foto: arhivă Poliția Română

Tânărul bănuit de comiterea unei tâlhării la o sală de jocuri din municipiul Caracal a fugit din sediul Poliţiei, unde era audiat, au anunţat duminică reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

"În urmă cu aproximativ 15 minute, bărbatul bănuit de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie din aceasta dimineaţă a fugit din sediul Poliţiei Municipiului Caracal. Forţe sporite din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt sunt angrenate în activităţi de căutare", au anunţat reprezentanţii IPJ Olt, citați de Agerpres.

În cauză au fost dispuse verificări interne privind acţiunea poliţiştilor.

"Totodată, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt a dispus verificări interne cu privire la modul de acţiune a poliţiştilor responsabili", au menţionat sursele citate.

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Caracal, care duminică dimineaţa ar fi ameninţat casiera unei săli de jocuri din localitatea menţionată cerându-i banii din seif, a fost identificat de poliţişti şi condus la audieri.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Olt, duminică dimineaţa, în jurul orei 7,30, poliţiştii au fost sesizaţi despre comiterea unei tâlhării la o sală de jocuri de noroc din Caracal.

"Din primele cercetări se pare că un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Caracal, în timp ce se afla într-o sală de jocuri de noroc, ar fi ameninţat casiera localului respectiv, solicitându-i banii din seif. Bărbatul bănuit de săvârşirea faptei a fost identificat", au anunţat reprezentanţii IPJ Olt.

Potrivit unor surse judiciare, casiera ar fi fost ameninţată cu o sticlă şi i-ar fi dat tânărului suma de 9.000 de lei.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă, mesaj către liberalii din Olt: PNL nu este un partid blazat. PNL este un partid cu blazon

7 din cele 11 vagoane de marfă deraiate între Craiova și Caracal au fost ridicate. CFR lucrează la refacerea liniei

FOTO. Un microbuz cu 7 militari americani de la Baza Deveselu s-a răsturnat în Caracal

Polițistul beat și drogat care a lovit cu mașina o femeie în Caracal, dat afară din Poliţie

Partenerii noștri