Live

Un magistrat din Argeș a murit după ce și-a injectat benzină în vene

Data actualizării: Data publicării:
Un judecător suspendat din magistratură s-a sinucis injectându-și benzină în venă. Imagine cu scop ilustrativ Foto: Profimedia Images

Un judecător din Pitești a murit după ce și-ar fi injectat benzină în vene. A fost transportat conștient la Spitalul Județean Argeș, dar pentru că starea de sănătate s-a deteriorat a fost preluat de o Ambulanță pentru a fi adus în Capitală. A murit pe drum. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, scrie Jurnalul de Argeș. În trecut, judecătorul a fost implicat în mai multe scandaluri.

Gabriel Apostol a fost găsit de familie în stare gravă, dar conștient. Își injectase în vene un lichid de culoare galbenă, cu miros specific de benzină. Un echipaj medical, l-a transportat pe bărbat la spital, dar pentru că starea lui a devenit critică a fost intubat și transferat către București, însă a murit pe drum.

”Era cu șanse minime. Din câte mi-a relatat colega care l-a stabilizat în UPU, pentru a putea fi transferat la Spitalul Floreasca, pacientul era decompensat din toate punctele de vedere. Poate că singura lui șansă era să ajungă la Centrul de toxicologie din București”, a declarat pentru Jurnalul de Argeș Marius Pascu, medic-șef al Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Argeș.

Judecătorul Gabriel Apostol din Pitești era cunoscut pentru mai multe scandaluri în care a fost implicat de-a lungul timpului

Gabriel Apostol a fost președintele Secției Penale a Judecătoriei Pitești. El fusese suspendat din magistratură în luna mai 2014 după un incident pe Autostrada A1, când a lovit doi polițiști. O lună mai târziu, după un scandal într-un magazin din oraș, fostul magistrat a accidentat voit un angajat, luându-l pe capotă, notează presa locală.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CEDO are un nou președinte. Un sloven o înlocuiește pe irlandeza Siofra O'Leary

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti. A fost emis mesaj RO-Alert

Două românce primesc 100.000 de euro despăgubiri după ce sora lor a murit în Italia

Un tânăr și-a anunțat prietenii din Pitești că „pleacă pe munte”. Nu se mai știe nimic de el de aproape o săptămână

Partenerii noștri