Live

Vicepreședintele USR, despre primarul bătăuș din Argeș: Când a auzit că e vorba despre campania „Fără penali”, a luat-o razna

Data actualizării: Data publicării:

Primarul social-democrat Ciolan Emilian din comuna Dârmăneşti, judeţul Argeş, i-a luat la bătaie pe membrii USR care s-au dus să depună dosarele cu semnături pentru iniţiativa "Fără Penali în Funcţii Publice", iar USR anunţă că va depune plângere penală.

Ionuț Moșteanu, vicepreședintele USR și deputat de Argeș, a declarat, în direct la Digi24, că primarul Emilian Ciolan a „luat-o razna” când a aflat pentru ce veniseră membrii USR la sediul primăriei și a devenit violent în momentul în care aceștia au încercat să filmeze cum sunt dați afară cu forța din primărie. 

„Acum am ajuns și eu aici. Ne-am împărțit în tot județul să depunem dosare pentru validarea campaniei „Fără penali în funcții publice”. Legea spune că primăriile trebuie să valideze acele semnături. Aici, când primarul a auzit despre ce e vorba, a luat-o razna. A vrut să îi dea afară. Colegii au început să îl filmeze, el a început să îi lovească.

Nu aveau nevoie de aprobare. Colegii trebuie să depună dosarele, să ia un proces verbal cu număr de înregistrare și în 15 zile trebuie să le valideze. Însă în momentul când a auzit cine sunt și ce vor a început să strige la ei. Colegii mei, care au mai pățit un astfel de abuz la Aninoasa, unde primarul i-a dat afară din primărie și le-a zis că nu primește nimic, au început să filmeze și el a început să îi lovească.

Nu s-a mai întâmplat asta și în alte localități. Există localități unde primarii nu au vrut, sub diverse pretexte, însă acesta este abuz. Trebuie să le primească, să se uite un funcționar să spună dacă sunt în regulă și să dea un proces verbal. Cei mai mulți primari nu au comentat. Unii le-au dat pe loc, unde nu erau multe semnături. Oameni foarte drăguți. Și primari, și funcționari”, a declarat Ionuț Moșteanu pentru Digi24.

USR a anunțat că va depune plângere penală împotriva primarului violent. 

Pe 21 august, USR anunţa că iniţiativa cetăţenească "Fără penali" în funcţii publice - care propune revizuirea Constituţiei în acest sens - a strâns, în cele cinci luni de campanie, peste un milion de semnături.

Obiectivul USR este ca până la finalul anului 2018 să înainteze Parlamentului un proiect de revizuire a Constituţiei prin care să se interzică persoanelor condamnate la închisoare să candideze la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, dacă au săvârşit infracţiuni în mod intenţionat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tinerii pe care nu avem voie să îi dezamăgim

George Tuță, PNL Sector 1: Drulă să explice de ce o mai susține pe Armand, trimisă în judecată pentru infracțiuni cu fonduri europene

Pesediștii cer USR să o excludă pe Clotilde Armand din partid: Are toate atributele penalului în funcţii publice

Drulă acuză „dosare fake” și „hărțuieli politice” după ce Clotilde Armand a fost trimisă în judecată

Partenerii noștri