Live

VIDEO. Viitura înspăimântătoare de pe Prut a ajuns în România. Locuințele din zona afectată sunt protejate cu saci și panouri mobile

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Viitura de pe râul Prut, formată în Ucraina, a ajuns, prin propagare, pe teritoriul României, iar vârful maxim al acesteia se află în acest moment la intrarea în ţară, a anunţat Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), într-un comunicat transmis joi Agerpres.

"Astăzi, la ora 8:00, la staţia Oroftiana, se înregistrează 1,78 cm (aproape 2 m) peste Cota de pericol şi va rămâne circa două ore, după care, va intra într-o uşoară tendinţă de scădere. Specialiştii români de la Apele Române estimează că unda de viitură va ajunge, prin propagare, la Rădăuţi-Prut în următoarele 24 de ore. Din dispoziţia conducerii Apele Române, echipele de intervenţie asigură apărarea localităţilor Oroftiana, Baranca şi Rădăuţi-Prut prin suplimentarea cu saci (20.000) şi panouri mobile (500 metri liniari) a intrărilor în locuinţe, cu scopul protejării populaţiei care trăieşte în lunca inundabilă a râului Prut", se menţionează în comunicat.

Specialiştii de la "Apele Române" au pregătit acumularea Stânca-Costeşti pentru a prelua unda de viitură de pe râul Prut.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, noi avertizări Cod roşu de inundaţii, valabile în următoarele ore, pe râuri din judeţele Botoşani şi Iaşi.

Potrivit hidrologilor, până la ora 12:00, vor fi torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri importante de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de pericol, pe râurile din bazinele hidrografice: Volovăţ, Başeu (bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior) şi Bodeasa (afluent al Başeului) - din judeţul Botoşani, respectiv Jijia - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Putreda - amonte S.H. Dângeni, Sitna - afluenţii aferenţi sectorului aval ac. Cătămărăşti - amonte S.H. Dracşani, Miletin - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Nicolae Bălcescu - S.H. Şipote, Bahlui - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hârlău - amonte S.H. Podu Iloaiei, Burla - bazin superior şi Gurguiata - bazin mijlociu (judeţele Botoşani şi Iaşi).

La ora actuală, se află în vigoare o avertizare Cod roşu de viituri, valabilă până vineri la miezul nopţii pe râul Prut - sector amonte de Acumularea Stânca Costeşti (judeţul Botoşani).

În acelaşi timp, hidrologii au emis avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii ce vizează, în următoarele două zile, albiile râurilor: Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Ier, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H. Drobeta Tr. Severin, Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucrainenii au distrus vânătorul rusesc de mine Proiect 266-M Kovroveţ: "Încă o zi proastă pentru flota rusă de la Marea Neagră"

Zelenski: "Partenerii noștri se tem că Rusia va pierde acest război". Cum a argumentat liderul de la Kiev această declarație

Atac masiv al rușilor, explozii în Kiev și Crimeea. Apărarea aeriană ucraineană spune că a distrus toate dronele lansate

Războiul din Ucraina scoate la iveală defectele și slăbiciunile unora dintre cele mai sofisticate arme americane

Partenerii noștri