Orban: Riscul cel mai mare de inundații este pe Prut, unde urmează să intre viitura din Ucraina. Ce parte a râului este cea mai expusă

Cod rosu de inundatii in judetul Timis
Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Ludovic Orban a declarat miercuri, după şedinţa de lucru de la MAI, că riscul cel mai mare de inundații în perioada imediat următoare este pe Prut, râu pe unde va intra o viitură din Ucraina. Premierul a precizat că cea mai expusă parte este cea până la barajul de la Stânca Costeşti.

"Am făcut o analiză a riscurilor care există în perioada imediat următoare şi, evident, am stabilit care sunt toate măsurile care trebuie luate. În primul rând, legat de riscurile care există de apariţie a unor inundaţii, riscul cel mai mare îl avem pe Prut, unde urmează să intre în ţară viitura care vine dinspre Ucraina, unde există o mobilizare foarte mare din partea echipelor de la IGSU şi a celorlalte forţe implicate de la MAI, evident echipele de la Apele Române, care au luat un set de măsuri pentru a preveni eventuale riscuri. Riscul cel mai mare este în amonte de barajul de la Stânca Costeşti, care poate prelua cantitatea de apă estimată, în special în două localităţi, unde s-au luat măsurile pentru a încerca să prevenim inundaţiile şi unde, în mod evident, urmează să fie evacuate persoanele care sunt expuse riscului", a afirmat Ludovic Orban, la finalul şedinţei pentru evaluarea pagubelor produse de inundaţii.

Prim-ministrul a precizat că au fost evacuate 252 de persoane. De asemenea există riscul unor inundaţii şi în alte zone din nordul Moldovei.

"Exceptând riscul care există pe Prut, există riscuri şi în alte zone, dar sunt foarte greu de anticipat locurile unde se pot produce, pentru că, din cauza unor fenomene de instabilitate meteo, precipitaţii foarte abundente, cu o cantitate de până la 80 de litri, se pot crea local, pe anumite pârâuri, inundaţii. Este important că tendinţa va fi, în nordul Moldovei, începând de mâine, să se reducă instabilitatea atmosferică şi riscul de precipitaţii cu căderi foarte abundente de apă", a explicat acesta, citat de Agerpres.

Orban a precizat că a fost luată măsura de constituire la nivelul prefecturilor a comisiilor de evaluare a pagubelor produse de inundaţii, pentru a se interveni cât mai repede cu fonduri pentru reparaţii şi despăgubirea oamenilor ale căror proprietăţi au fost afectate, subliniind că Guvernul poate apela şi la fonduri europene în aceste cazuri.

Guvernul are la fondul de rezervă suma de 1,4 miliarde lei.

Întrebat ce se întâmplă cu oamenii care nu au casele asigurate, prim-ministrul a spus: "Ştiţi foarte bine că întotdeauna am găsit soluţii pentru a nu lăsa oamenii la necaz. Ne-am mobilizat şi am căutat să nu lăsăm oamenii fără acoperiş deasupra capului. Vom interveni. De exemplu, în Aiud sunt trei case avariate, cu siguranţă reparaţiile lor vor fi susţinute".

Redactor: Alexandru Costea

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate