Live

Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu Recep Erdogan

Data actualizării: Data publicării:

Vizită oficială în Turcia a premierului Viorica Dăncilă, care s-a întâlnit cu preşedintele Recep Erdogan. Discuţiile au avut loc în palatul prezidenţial din Ankara şi s-au concretizat prin semnarea a două memorandumuri privind educaţia şi sănătatea. În finalul vizitei la Ankara, premierul român a participat la un dineu găzduit de liderul turc. Urmăriți în materialul atașat conferința de presă comună și relatarea corespondentului Digi24 la Ankara, Cristina Cileacu.

„Dialogul nostru de astăzi a fost fructuos. Am trecut în revistă coordonatele parteneriatului strategic dintre ţările noastre, care datează din anul 2011. Cooperarea dintre România şi Republica Turcia se situează la un nivel foarte ridicat, fiind caracterizată de încredere, de susţinere reciprocă, bazată pe interese şi valori comune. Există un dialog permanent între autorităţile române şi turce, atât în format bilateral, cât şi în cadrul regional şi pe dimensiunea bilaterală. Cooperăm pe domeniile securităţii şi apărării, dar şi la nivelul mediului de afaceri, universitar, cultural", a declarat premierul român în conferința de presă comună cu Recep Erdogan.

Sunt fericit să văd că înainte de a prelua președinţia rotativă aţi preferat să vizitaţi ţara noastră şi acest lucru este o mare satisfacţie pentru mine. Bineînţeles, relaţiile economice şi comerciale sunt cele mai importante în relaţia bilaterală. În anul 2017, am avut schimburi comerciale în valoare de aproximativ 6 miliarde de dolari şi ne dorim foarte mult ca această cifră să crească şi mai mult. Ţelul nostru este să ajungem la cifra de 10 miliarde de dolari”, a spus președintele Turciei.

A fost o zi plină la Ankara pentru delegaţia condusă de premierul Viorica Dăncilă. O vizită - fulger, care a fost anunţată destul de târziu inclusiv pe site-ul Guvernului.

Ziua a început cu o oprire la mausoleul lui Kemal Atatürk, unde premierul român a depus o coroană de flori pentru comemorarea celro 80 de ani de la moartea celui care, practic, a întemeiat Turcia modernă. În program a urmat apoi o vizită la Camera de Comerţ şi la Parlamentul turc unde s-a întâlnit cu vicepreşedintele.

De aici, delegaţia condusă de Viorica Dăncilă va mai călători în două ţări din Golf, Emiratele Arabe Unite, respectiv Kuweit.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Erdogan spune că a rupt relațiile comercial cu Israelului pentru a-l „forța” să accepte un armistițiu în Gaza

Turcia suspendă orice relaţii comerciale cu Israelul din cauza războiului din Gaza

Stare de asediu în Istanbul, unde sunt proteste violente. Zeci de mii de polițiști ridică manifestanții. Transportul public, suspendat

Alegeri locale în Turcia, rezultate parțiale: Erdogan, pe cale de a fi învins în Istanbul și în marile orașe

Partenerii noștri