Live

Au fost 0 grade Celsius la Miercurea Ciuc în această dimineață. Cum va fi vremea în următoarele zile

Data actualizării: Data publicării:
Au fost 0 grade Celsius la Miercurea Ciuc în această dimineață

Pentru prima dată în această toamnă, temperatura a scăzut până la limita înghețului. Au fost 0 grade Celsius la Miercurea Ciuc, în această dimineață, la ora 7.

Totuși, meteorologii spun că săptămâna începe cu vreme caldă pentru această perioadă. Temperaturile vor trece de 25 de grade Celsius în aproape toată țara, iar ploile vor lipsi. 

Vremea va fi frumoasă, cu temperaturi maxime de până la 29 de grade Celsius. Nori vor mai fi doar prin sud-estul teritoriului, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului și în masivele sudice.

Vreme frumoasă va fi și marți și doar vântul va avea ceva intensificări în sudul Banatului, în masivele sudice și prin Moldova.

La mijlocul săptămânii, atmosfera va deveni călduroasă în Lunca Dunării, iar spre seară vor fi ploi de scurtă durată pe arii restrânse, în regiunile vestice.

Joi se vor semnala averse și descărcări electrice, izolat, în vest, nord-vest, în centru și la munte.

În Capitală, vremea va fi frumoasă și caldă cu maxime de până la 27 de grade Celsius. Vântul va sufla slab până la moderat.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea până la sfârșitul lunii mai

Ploi în mare parte din țară și ninsori la munte până vineri. Cum va fi vremea în București

HARTĂ. Ploile pun stăpânire pe aproape toată țara. ANM a emis și un cod galben de vreme rea la munte

Încă un nor de praf saharian va ajunge în România. Anunțul ANM

Partenerii noștri