Live

De la auto la imobiliare. Rădăcini investeşte 20 milioane de euro în nordul Capitalei

Data publicării:

Grupul Rădăcini, prin divizia sa dedicată sectorului imobiliar Rădăcini Estate, construieşte ansamblul rezidenţial premium Aviaţiei Tower în zona Floreasca din Bucureşti, cu o valoare a investiţiei de 20 de milioane de euro.

Prima fază a proiectului cuprinde 134 de apartamente şi va fi livrată în toamna anului 2019, potrivit News.ro. ”Aceste zone (între Calea Floreasca, Barbu Văcărescu şi Gara Herăstrău, n.r.) au rămas în ultimii ani locaţiile cu cele mai mari creşteri înregistrate în ceea ce priveşte numărul de angajaţi din clădirile de birouri moderne. Conform estimărilor publicate în 2018 de compania de servicii imobiliare Cushman & Wakefield Echinox, aproximativ 40% dintre angajaţii care îşi desfăşoară activitatea într-un astfel de mediu sunt concentraţi în clădirile aflate în apropierea metroului Aurel Vlaicu şi Pipera (aproximativ 97.000 dintr-un total estimat de 250.000)”, arată un comunicat.

Aviaţiei Tower by Rădăcini reprezintă unul dintre proiectele de portofoliu dezvoltate de arhitecţii firmei Vlad Simionescu & Asociaţii.

”Datorită poziţionării, calităţii şi design-ului modern, proiectul oferă siguranţă investiţională, dar şi posibilitatea de maximizare a valorii investite pe termen lung”, a declarat reprezentantul Rădăcini Estate, Filip Todosia.

Demarată în luna februarie a acestui an, prima fază a proiectului include construcţia celor 134 de locuinţe, de la apartamente de 2 şi 3 camere, până la cele de tip penthouse/duplex, şi 172 de locuri de parcare.

Rădăcini Estate este noua divizie de construcţii si vânzare de apartamente de lux a grupului Rădăcini, unul dintre cei mai mari jucători ai pieţei auto din România, care deţine în portofoliul său mărci auto precum Opel, Mazda, Volkswagen, Peugeot, Suzuki, Honda, Citroen, Cadillac, Chevrolet (service), Audi (service).

Înainte de lansarea diviziei, grupul a mai construit un proiect rezidenţial în zona Plevnei şi o clădire de birouri cu arhitectură avangardistă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiul care a izbucnit pe terasa unui bloc cu 12 etaje ar fi pornit de la lampioane lansate la o petrecere de lângă clădire

Incendiu puternic pe terasa unui bloc cu 12 etaje aflat în construcție, în nordul Capitalei

Declarații de la locul incendiului uriaș din nordul Capitalei: „Se vede o coloană de fum foarte gros, iar mirosul este insuportabil”

Proiect: Mii de locuințe pentru corporatiști

Partenerii noștri