Live

Consiliul General votează supralărgirea bulevardului Ghencea. Costă jumătate de miliard de lei

Data publicării:

Proiectul are o valoare totală de 465,8 milioane lei, fără TVA și o durată de realizare de doi ani.

Consiliul General al Municipiului București va dezbate miercuri, urmând să supună la vot, proiectul ”Penetrație prelungirea Ghencea Domnești și supralărgire bulevardul Ghencea”, unul dintre proiectele mult așteptate de locuitorii din zonă și a cărui neimplementare a dus inclus la proteste ale acestora.

Finanțarea proiectului urmează a fi făcută din bugetul Capitalei, se arată în raportul de specialitate privind aprobarea indicatorilor economici.

Lucrările presupun lărgirea prelungirii Ghencea până în Centura București la patru benzi, amenajarea de trotuare, realizare cale dublă si simplă de tramvai, realizarea unui nod intermodal cu parcare supraetajată în zona pasajului Domnești.

Odată aprobat de către CGMB proiectul va putea introdus spre finanțare în bugetul Capitalei, implementarea acestuia urmând să aibă loc, în funcție de existența resurselor necesare până în 2020.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rareş Bogdan crede că Piedone se va plasa pe locul 4 la alegeri: „Are toate şansele să îl ajute şi pe fiul său să le piardă”

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta. Exclud retragerea lui Firea

Burduja i-a oferit lui Nicușor Dan Planul său pentru București: „Să vadă cum putea fi un bun primar”

Nicușor Dan nu exclude retragerea lui Piedone din cursa pentru Capitală: „Mai are timp”

Partenerii noștri