Live

Energia regenerabilă a reprezentat în Germania jumătate din consum în prima parte a anului 2022

Data actualizării: Data publicării:
Energie regenerabilă. Foto: Getty Images

Energia regenerabilă a reprezentat 49% din consumul de energie în Germania în primul semestru din 2022, în creştere cu şase puncte procentuale faţă de anul precedent, datorită condiţiilor meteo favorabile. Reducerea dependenţei de gazul rusesc este o provocare pentru cea mai mare economie a Europei, având în vedere că intenţionează să îşi închidă ultimele centrale nucleare încă din acest an şi termocentralele pe cărbune până în 2030, relatează Reuters.

Atât intensitatea sporită a soarelui, cât şi viteza vântului au sprijinit creşterea ponderii energiei regenerabile. Datele preliminare sunt calculate conform cerinţelor UE, se arată într-un comunicat al grupului industrial BDEW şi al Centrului de cercetări în domeniul energiei solare şi a hidrogenului (ZSW).

Ponderea energiei regenerabile din consumul de energie în Germania a atins 50,2% în primul semestru din 2020, mai scrie sursa citată de Agerpres. Per ansamblu, consumul de energie al Germaniei a scăzut cu 0,8%, la 281 miliarde (kWh) în primele şase luni din 2022.

În schimb, a crescut producţia internă de electricitate, cu 1,7%, la 298 miliarde kWh, sporind rolul Germaniei de exportator net de energie.

În primul semestru din 2022, generarea energiei regenerabile (energia solară, eoliană, hidro, biomasa şi energia geotermală) a contribuit cu 139 miliarde kWh la total, în creştere cu 13,5% faţă de anul precedent. Producţia electricităţii convenţionale din combustibil nuclear, cărbune şi gaz a contribuit cu 159 miliarde kWh la total, cu 6,7% mai puţin decât în primele şase luni din 2021.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Descoperire macabră la o fostă bază nazistă. Cinci schelete cu mâinile și picioarele tăiate, descoperite la „Bârlogul Lupului”

Germania și Polonia sărbătoresc 20 de ani de la primul mare val de extindere al UE către est

Ultimele zile ale lui Hitler. Pe 30 aprilie 1945, dictatorul care visa „Reich-ul de 1000 de ani” se sinucidea în buncărul său

Țările G7 s-au angajat să-și închidă centralele pe cărbune până în 2035

Partenerii noștri