Live

Rubla s-a depreciat și acțiunile companiilor rusești s-au prăbușit după ce Putin a anunțat mobilizarea parțială pentru război

Data publicării:
Rubla rusă. Foto: Guliver/ Getty Images

Moneda rusească a coborât miercuri până la un curs de 63 de ruble pentru un dolar, revenind la cea mai redusă valoare din ultimele două luni, iar acţiunile companiilor ruseşti au înregistrat scăderi de peste 10% după ce Vladimir Putin a ordonat prima mobilizare a rezerviştilor după cel de doilea război mondial, informează Reuters.

Preşedintele rus a anunţat miercuri o "mobilizare parţială" a rezerviştilor, deschizând calea pentru o escaladare majoră a conflictului în Ucraina, în timp ce războiul a ajuns în a şaptea lună, iar Moscova pierde teren pe câmpul de luptă. Ulterior, ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a precizat că Rusia va mobiliza 300.000 de rezervişti pentru a-şi consolida trupele în Ucraina.

În jurul orei 7:08 GMT, rubla rusească înregistra o depreciere de 2,6%, fiind cotată la 62,18 unităţi pentru un dolar, după ce anterior a scăzut până la 62,975 ruble pentru un dolar, cel mai slab curs de după data de 7 iulie. Moneda rusească s-a depreciat cu 1,7% în raport cu euro, care era cotat la 61,61 ruble, şi 1,5% în raportul cu yuanul chinez, care se tranzacţiona pentru 8,776 ruble.

În paralel, indicii bursieri ruseşti erau în picaj, în condiţiile în care acţiunile giganţilor energetici Rosneft şi Gazprom afişau la un moment dat scăderi de aproximativ 12%.

Indicele MOEX al bursei de la Moscova a atins cel mai scăzut nivel de după data de 24 februarie, ziua în care Rusia a trimis zeci de mii de militari în Ucraina. Acest indice denominat în ruble afişa o scădere de 5,5% până la 2.094,5 puncte, după ce anterior a atins un minim de 2.002,73 puncte.

Indicele RTS, denominat în dolari, al bursei de la Moscova afişa şi el o scădere de 8% până la 1.061,9 puncte, cel mai redus nivel de după data de 27 aprilie.

Citește și: Câți militari mobilizează Rusia. Serghei Șoigu: Suntem în război nu doar cu Ucraina, ci cu întregul Occident

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Teritoriul Ucrainei se va vedea mai puțin din satelit. Kievul a găsit soluția ca să încurce ofensiva Rusiei

Ucraina a primit arme occidentale cu permisiunea de a lovi Rusia, susține un ministru de Externe. "Nu totul se spune cu voce tare"

14 răniți după ce rușii au atacat din nou Odesa. O rachetă balistică a bombardat un depozit poștal și a provocat un incendiu uriaș

Rusia a folosit în Ucraina un agent chimic, acuză SUA: "Nu este un incident izolat"

Partenerii noștri