Kremlinul neagă că a folosit arme chimice în Ucraina: Acuzațiile SUA sunt nefondate

Data publicării:
Dmitri Peskov
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a negat, joi, o acuzaţie formulată de SUA potrivit căreia forţele ruse din Ucraina au încălcat o interdicţie internaţională privind folosirea armelor chimice, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

„Ca de obicei, aceste acuzaţii par complet nefondate”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului le-a transmis reporterilor că Moscova rămâne ataşată obligaţiilor sale în conformitate cu Convenţia privind interdicţia armelor chimice (CIAC).

SUA au acuzat miercuri Rusia că a încălcat această convenţie, prin folosirea unui agent chimic, cloropicrina, împotriva trupelor ucrainene şi ai unor agenţi antirevolte ca „metodă de război” în Ucraina.

„Utilizarea acestor substanţe chimice nu este un incident izolat şi este probabil motivată de dorinţa forţelor ruse de a îndepărta forţele ucrainene din poziţii fortificate şi de a realiza progrese tactice pe câmpul de luptă”, a scris Departamentul de Stat al SUA.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul de care proprietarii apartamentelor construite înainte de 1990 au nevoie la vânzare. Verificarea care...
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adria Arjona, transformare spectaculoasă pentru rolul din „Superman”. Rutina care o ține peste 3 ore pe zi în...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
Pensii militare: CCR explică de ce 2 pensionari cu aceiași funcție pot primi sume de bani diferite la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță