Live

Ucraina denunță „cel mai mare atac” al rușilor împotriva sectorului energetic: 80% dintre termocentrale au fost avariate

Data publicării:
Rusia a atacat cu drone hidrocentrala Dnipro, a cărei infrastructură a fost afectată. Sursa foto: Profimedia Images

Loviturile ruseşti au vizat 80% dintre termocentrale şi jumătate dintre hidrocentralele din Ucraina în ultimele săptămâni, a declarat luni ministrul ucrainean al energiei Gherman Galuşcenko, denunţând "cel mai mare atac" împotriva sectorului energetic al ţării.

"Putem spune că au fost atacate până la 80% dintre termocentrale, mai mult de jumătate dintre hidrocentrale şi un număr mare de staţii de releu", a declarat Galuşcenko într-o conferinţă de presă, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Serviciul de presă al ministerului a declarat pentru AFP că termocentralele au fost "avariate" de aceste lovituri, fără a preciza însă nivelul pagubelor cauzate.

"Acesta este cel mai mare atac asupra sectorului energetic ucrainean", a adăugat el, referindu-se la acest val de lovituri care continuă aproape zilnic şi care a provocat pene de curent îndelungate în Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina.

Potrivit ministrului, "amploarea şi impactul" acestui nou val de atacuri "sunt mult mai mari" decât cele ale campaniei lansate de Moscova iarna trecută, când milioane de ucraineni au fost privaţi de electricitate şi încălzire în condiţii de temperaturi scăzute.

El a subliniat că armata rusă a modificat dronele şi rachetele folosite pentru aceste bombardamente, făcându-le "şi mai periculoase".

Înainte de invazia rusă lansată în februarie 2022, producţia de electricitate în Ucraina era relativ echilibrată între termocentralele care funcţionau pe cărbune şi gaz şi centralele nucleare, cu un procent mai redus de hidroenergie.

Centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie (sud), situată în regiunea cu acelaşi nume şi cea mai mare din Europa, este ocupată de forţele ruse încă de la începutul războiului şi nu mai produce energie electrică.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tinerii care au omorât în bătaie un bărbat lângă parcul Crângași din București au fost arestați preventiv

SUA anunță că mai trimit încă 2 miliarde de dolari Ucrainei, în condițiile în care situația de pe front devine tot mai dificilă

Lupte dure pe frontul din Harkov. Ucrainenii îi resping pe ruși la Vovcensk. Putin spune că trupele Moscovei își îmbunătățesc pozițiile

Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022. Ce i-a cerut Putin lui Zelenski

Partenerii noștri