Live

Dispută între ministrul Finanțelor și șeful ANAF pe fosta casă a lui Iohannis

Data publicării:

Ministrul Finanţelor îl ameninţă cu demiterea pe şeful Fiscului. Eugen Teodorovici este nemulţumit că nu au început demersurile prin care statul să reintre în posesia unui imobil din Sibiu care i-a aparţinut, pentru o perioadă, preşedintelui Klaus Iohannis.

Este nevoie de această procedura pentru ca şefului statului să-i fie cerută chiria de 1,2 milioane de lei încasată pentru acel spaţiu, explică ministrul Finanţelor. În replică, Ionuţ Mişa, preşedintele ANAF, spune că ministerul este cel care trebuie să-i trimită titlul de proprietate în baza căruia să poată face executarea.

Am vorbit cu colegii de la ANAF, cu domnul Mişa nu am apucat, dânsul nu a fost o perioadă la minister, la locul de muncă, a avut o perioadă de concediu. Mi s-a trimis un document în care (se spunea) „da, am trimis”, m-am uitat şi am văzut că au trimis, de fapt, o solicitare de radiere a familiei Iohannis din Cartea Funciară. Trebuie să facă acum o solicitare oficială către Cartea Funciară prin care să ceară practic ca acel imobil să fie al statului. Dacă spun că da, în ziua doi e notificarea sumei de plată, dobânzi şi cu ce mai este acolo. Acţiunea este făcută în 2016, eu am întrebat dacă s-a făcut astăzi această acţiune direct la Cartea Funciară şi mi-a trimis aceea veche, care este către Cartea Funciară, dar nu de înregistrare, ci de radiere a familiei Iohannis”, a spus Eugen Teodorovici, ministrul de Finanţe.

ANAF-ul este un organ de executare, el nu poate executa decât în baza unui titlu. Dacă ANAF-ul va primi o adresă scrisă şi un mandat de la Ministerul de Finanţe să execute (...) eu vă asigur 100% că se vor îndeplini toate cerinţele legale”, a fost răspunsul lui Ionuţ Mişa, preşedintele ANAF.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce pensie va avea Iohannis. Președintele a adunat 42 de ani de muncă

Încă un suspect în dosarul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner a fost adus în țară

Simonis: România nu e pregătită peste noapte pentru cota progresivă. La fel și cu taxa pe lux. ANAF să se raporteze la un calcul al UAT

Iohannis se pensionează din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”. Președintele a ținut catedra blocată 27 de ani

Partenerii noștri