Live

Ministrul de Finanțe cere Bisericii implicare în zona socială

Data publicării:

Autorităţile doresc să aibă o discuţie cu Patriarhia Română în ceea ce priveşte implicarea acesteia în zona socială, spune Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.


"Nu am discutat încă, vom avea o discuţie pentru că aşa e normal să fie. Am vorbit cu patriarhul şi înainte, şi în 2015, şi cu ani în urmă, dar nu este o impozitare a Bisericii. România, din păcate, are o situaţie în zona socială destul de neplăcută. Vă dau un exemplu: centrele de plasament. Să mergeţi să vedeţi cum sunt, din păcate, astăzi", a spus Teodorovici, potrivit Agerpres.ro.

El a precizat că vrea să găsească o soluţie financiară pentru ca acei copii să aibă o viaţă mai bună.

"Nu fac decât să găsim încă o soluţie financiară astfel încât acei copii să aibă o viaţă mai bună. Nimic altceva, nu ia nimeni niciun ban în plus la stat. Nu asta a fost propunerea. În orice ţară, nu numai statul se implică, sunt structuri nonprofit, Biserica care se ocupă de zona socială. O să avem o discuţie. O să discutăm cu Patriarhia să vedem când sunt dispuşi pentru o dată, o oră", a explicat ministrul Finanţelor.

Eugen Teodorovici a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că sumele pe care teoretic statul ar trebui să le ia ca impozit Bisericii Ortodoxe Române (BOR) vor rămâne în cadrul bisericii pentru activităţi cu caracter social.

"Nu vorbesc despre o impozitare a Bisericii, doar în a sublinia mult mai bine şi mai clar rolul acesteia pe care îl are în societate vizavi de problemele cu caracter social. Adică, acele sume pe care statul teoretic ar trebui să le ia rămân la Biserică. Nu le ia statul deloc, iar biserica de acei bani întreprinde activităţi cu caracter social pe care statul le menţionează şi anume: copii cu probleme, persoane cu dizabilităţi, oameni în vârstă", a precizat, sâmbătă, Eugen Teodorovici, într-o emisiune la Antena 3, în care a fost întrebat dacă mai susţine impozitarea bisericii potrivit unor declaraţii făcute anul trecut în acest sens.

În ceea ce priveşte modul în care poate fi verificată Biserica dacă a derulat acele activităţi sociale, mai ales că în momentul de faţă biserica nu plăteşte impozit pe ceea ce vinde şi pe serviciile pe care le oferă populaţiei, Teodorovici a răspuns: "E posibil să se aplice o sumă forfetară".

În luna iunie 2017, Eugen Teodorovici susţinea impozitarea bisericii şi le cerea reprezentanţilor BOR să ajungă în secolul XXI.

"Biserica trebuie să înţeleagă şi să aleagă. Trăim în secolul XXI. Este nevoie de bani, de foarte mulţi bani. Sunt subiecte pe care biserica probabil nu le îndrăgeşte, dar trebuie să găsim un compromis. E o discuţie pe care am început-o în 2015 cu Patriarhul, nu într-un mod direct, dar am lăsat să se înţeleagă faptul că undeva, cândva, într-un viitor foarte apropiat trebuie să discutăm despre acest subiect. Putem să găsim o formulă pe care şi Biserica să o accepte, şi populaţia să o primească foarte bine şi anume: trebuie să vedem care sunt acele activităţi cu caracter economic care pot fi impozitate", declara Teodorovici în vara anului trecut.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministerul Finanţelor pregătește o platformă prin care românii din străinătate să poată cumpăra titluri de stat

Guvernul crește numărul de șefi în instituții. Boloș: E posibil doar cu două condiții

Patriarhul Neofit va fi înmormântat sâmbătă la Sofia. Credincioșii bulgari îi aduc un ultim omagiu

BOR: Preoţii sunt obligaţi să păstreze neutralitatea în campaniile electorale. Opţiunile politice, exprimate doar prin vot secret

Partenerii noștri