Live

Teodorovici, supărat pe Banca Națională. „Își depășește din atribuții”

Data publicării:

Ministrul de Finanțe se arată deranjat de ultimele declarații ale economistului șef al BNR potrivit căruia administratorii Pilonului II vor să se retragă din România.

FOTO: INQUAM PHOTOs - Octav Ganea

Ministrul spune că va invita administratorii de fonduri la o discuție, iar invitația va fi trimisă în cursul zilei de miercuri, potrivit Hotnews.ro. Joi ministru urmează să aibă întâlniri cu reprezentanțșii bancherilor privind OUG 114.

"Domnul Lazea este economistul-șef al Băncii Centrale. Nu cred că are în sarcina și atribuții astfel de acțiuni. Nu cred că reprezintă punctul de vedere al Băncii Centrale. Eu cred că BNR își cam depășește o parte din atribuții pentru că sunt fel de fel de declarații de discuții care nu-și au rostul, mai ales în zona publică. O să invităm pe cei din zona de Pilon II să vedem care sunt argumentele, se confirmă sau nu, dacă este o temere", a spus Teodorovici.
Valentin Lazea, economist-șef al BNR, a declarat luni că marea majoritate, dacă nu toate cele 7 societăți de administrare ale Pilonului II se gândesc să se retragă din România,.

”Din ce înțeleg eu din discuția cu Asociația Pensiilor administrate privat, marea majoritate, dacă nu toate cele 7 societăți de administrare ale Pilonului II se gândesc să se retragă din România, deoarece condițiile li se par excesiv de oneroase. Un efort financiar mare pentru un câștig inexistent. 7,25 milioane persoane ar avea de suferit”, a spus Lazea. Efectele Ordonanței de Urgență 114/2018 ar putea să inverseze procesul de atingere a bursei a statutului de piață emergentă, fiind afectate investițiile, pensiile și finanțarea Guvernului, a mai adăugat Lazea.

Citește aici ce reacție a avut Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la declarațiile economistului șef al BNR.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

BNR lansează două monede cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Mesajul guvernatorului Mugur Isărescu

Arenele BNR, folosite exclusiv de angajații instituției: „Pentru noi nu e o bază de tenis, ci sediul secundar de maximă securitate”

BNR lansează 3 monede aniversare, cu tema "200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu". Cea din aur costă 15.600 de lei

BNR menține rata dobânzii de politică monetară la 7% pe an

Partenerii noștri