Live

Marile companii din lume vor acorda dividende record în 2021

Data actualizării: Data publicării:
"Creşterea robustă a dividendelor de către companiile globale reflectă o revenire semnificativă a veniturilor, după perioada slabă provocată de pandemie. Plata dividendelor se normalizează alături de stabilitatea economică şi încrederea companiilor." Foto: Profimedia Images

Datorită renașterii sectorului de business și a creșterii cererii din partea consumatorilor, în 2021, aproape toate companiile care au o capitalizare de piață de cel puțin un miliard de dolari au înregistrat profituri mult mai mari decât anul trecut, informează Agerpres.

Potrivit unei analize Reuters, 3.394 dintre cele mai mari companii din întreaga lume îi vor îmbogăți pe acționarii lor cu cel puțin 1.370 de miliarde de dolari anul acesta. Mai mult, companiile europene vor plăti dividende cu 25% mai mari decât anul trecut, ajungând la suma de 252,4 miliarde de dolari, iar cele americane vor avea dividende mai mari cu 8,6% până la 562,3 miliarde de dolari.

"Creşterea robustă a dividendelor de către companiile globale reflectă o revenire semnificativă a veniturilor, după perioada slabă provocată de pandemie. Plata dividendelor se normalizează alături de stabilitatea economică şi încrederea companiilor", a declarat Geoffry Dailey, manager de portofoliu la BNP Paribas Asset Management. "Pieţele de capital sunt accesibile şi bilanţurile companiilor sunt sănătoase, ceea ce consolidează şi mai mult capacitatea firmelor de a majora dividendele".

Firmele miniere au înregistrat cele mai mari majorări de dividende, alimentate de creșterea prețurilor de materii prime din acest an. Sectorul financiar este și el vizat de creșterea valorii dividendelor, după ce băncile centrale de pe tot globul, precum Rezerva Federală a SUA și Banca Centrală Europeană, au relaxat restricţiile pe care le-au impus anul trecut cu privire la dividende şi răscumpărări de acţiuni.

"La nivel global, 90% dintre companii fie au majorat dividendele fie le-au menţinut la un nivel constant – un rezultat foarte bun", a raportat grupul britanic de asset management Janus Henderson. Potrivit aceluiași raport, companiile cu activități globale au plătit dividende record de 403,5 miliarde de dolari, cu 22% mai mult decât în aceiaşi perioadă a anului trecut.

Valoarea dividendelor scăzuse anul trecut din cauza pandemiei de Covid-19 și a reglementărilor impuse de guverne și organizațiile internaționale pentru a reduce plățile către acționari.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tesla va cere acţionarilor să restabilească pachetul de compensaţii de peste 55 de miliarde de dolari pentru directorul Elon Musk

Băncile europene vor acorda sume record acționarilor ca urmare a majorării dobânzilor

Companiile din țări desemnate „neprietenoase” de Putin au profituri de miliarde de dolari blocate în Rusia

Motreanu, despre noile taxe: Am reușit să scoatem în ultimele 24 de ore pragul de 30% pe profitabilitate, discriminatoriu și periculos

Partenerii noștri