Live

Sondaj. Jumătate dintre antreprenori şi-au redus activitatea, iar 64% au înregistrat o scădere a veniturilor

Data actualizării: Data publicării:
Angajați. FOTO: Getty Images

Aproape două treimi (64,3%) dintre antreprenori spun că li s-au redus veniturile, ca efect al deciziilor luate de autorităţi în lupta cu Covid-19, iar 50% dintre respondenţi au spus că şi-au redus activitatea, potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Naţional al IMM-urilor, citat de Agerpres.

Potrivit aceluiaşi sondaj, 39,1% dintre antreprenori şi-au suspendat activitatea, 16,4% şi-au diminuat producţia, iar 11,7% dintre aceştia şi-au diminuat numărul salariaţilor.

Totodată, antreprenorii s-au arătat deschişi în a apela la măsurile economice adoptate de Guvern, 63,3% dintre respondenţii chestionarului răspunzând pozitiv. Pe de altă parte, 36,7% dintre aceştia au precizat că nu vor apela la nicio măsură adoptată de Guvern.

La întrebarea În ce măsură vă ajută măsurile economice şi sociale adoptate de Guvern?, 34,4% dintre antreprenori au precizat că nu îi ajută deloc măsurile, 30,5% au precizat că îi ajută în mică măsură, în timp ce 26,2% nu pot cuantifica impactul acestora în cadrul societăţii lor. Doar 9% dintre respondenţi au precizat că măsurile economice adoptate de Guvern îi ajută în mare măsură.

Principalele măsuri ce vor fi aplicate în cadrul societăţilor se numără: amânarea plăţii obligaţiilor fiscale scadente pe perioada menţinerii stării de urgenţă şi încă 30 de zile de la data încetării acesteia (74%); solicitarea indemnizaţiei de 75% din salariu de bază pentru salariaţii ale căror contracte de muncă au fost suspendate pe perioada menţinerii stării de urgenţă (46.60%); solicitarea certificatului de urgenţă pentru suspendarea unor obligaţii contractuale (33.90%); solicitarea unui credit în baza programului IMM Invest Romania cu dobândă subvenţionată de către stat (25.60%)", se menţionează în comunicat.

Totodată, antreprenorii consideră necesară adoptarea şi a unor măsuri, respectiv: suspendarea plăţii contribuţiilor sociale pe perioada stării de urgenţă şi până la trei luni de la data încetării acesteia (70,7%); suspendarea ratelor şi dobânzilor bancare şi/sau societăţi de leasing pe o perioadă de şase luni pentru firmele şi angajaţii afectaţi de criza COVID-19 (64,9%); suspendarea plaţii impozitului pe cifra de afaceri pe perioada stării de urgenţă şi până la trei luni de la data încetării acesteia (54%) sau suspendarea plaţii TVA-ului datorat, pe perioada stării de urgenţă şi până la trei luni de la data încetării acesteia (52.10%);

Alte propuneri constă în transformarea şomajului tehnic într-o măsură activă de ocupare, muncă flexibilă, care să presupună că deşi statul susţine 75% din salariu, angajatul merge la lucru în mod flexibil pentru a menţine activitatea economică a companiei şi societăţii (50.30%). De asemenea, unii antreprenori (47,6%) consideră că statul trebuie să facă investiţii majore (minim 100 miliarde lei) în economie, iar 44,4% dintre aceştia consideră o soluţie subvenţionarea utilităţilor pentru angajaţii aflaţi în şomaj tehnic şi familiile lor.

CNIPMMR a realizat în perioada 22.03-24.03 un sondaj de opinie cu privire la eficienţa măsurilor luate de Guvern şi necesitatea introducerii de noi măsuri pentru IMM-uri, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a măsurilor adoptate de Guvernul României pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de reducerea sau suspendarea activităţii din cauza virusului COVID-19.

Sondajul a fost derulat în perioada 22.03.2020 - 24.03.2020 şi a intervievat un număr de 6.120 antreprenori, care au fost în proporţie de 62,9% microîntreprinderi, 20,2% întreprinderi mici, 11,1% întreprinderi mijlocii şi 5,8% alte forme de organizare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Au mers la teatru, dar comportamentul lor a fost inacceptabil! Spectatorii au cerut să fie dați afară: ”Erau chiar lângă noi”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sondaj INSCOP. Alianţa PSD-PNL ar obține 46,6% din voturi la europarlamentare. AUR e pe locul 2, dar pierde procente

Ursula von der Leyen scapă de scandalul „Piepergate”. Eurodeputatul german numit de președinta CE la IMM-uri renunță la funcție

Drulă: Nu înțeleg candidatura lui Geoană la prezidențiale. Românii nu vor uita că reprezintă pesedism pur

Ungaria prelungeşte cu şase luni starea de urgenţă în care se află încă din 2016

Partenerii noștri