Live

Avertismentul CNAIR. Sunt posibile restricţii de circulaţie pe unele șosele din cauza caniculei

Data publicării:
TIR-uri pe autostradă. Foto: GettyImages

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că ar putea fi impuse restricţii de circulaţie, ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de meteorologi.

Măsura va fi adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţii de caniculă, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres.

Sunt vizate autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Potrivit legislației în vigoare, circulația acestora poate fi interzisă temporar pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu de caniculă.

Excepție fac transportul de persoane; transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturi funerare; transporturi poştale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanţi; transporturi de mărfuri sub temperatura controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grindeanu anunță un pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol

Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul planetei: „În 2023 a fost un record de zile cu căldură extremă”

"Golden Gate de România" are din nou probleme. Pe podul de la Brăila se face a treia asfaltare în doar nouă luni de la inaugurare

VIDEO. CNAIR anunţă că stadiul lucărilor la tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova-Piteşti a ajuns la 48%

Partenerii noștri