Live

Cum vor fi finanțate autostrada și calea ferată care vor lega Constanța de Gdansk. Iohannis: Sunt proiecte strategice pentru noi

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Președintele Klaus Iohannis a dat detalii despre proiectul uriaș de infrastructră anunțat recent, care urmează să lege Constanța de portul Gdansk din Polonia. Șeful statului a participat la Summitul Inițiativei celor Trei Mări, organizat online, în care a fost discutat proiectul.

Inițiativa celor Trei Mări va contribui în perioada post-pandemie la redresarea economică, prin dezvoltarea conectivității între statele din regiunea noastră. De altfel, obiectivul principal al României este implementarea proiectelor strategice de interconectare, un pas important fiind finalizarea primei faze a proiectului de transport gaze naturale, așa numitul proiect BRUA, și trecerea la implementarea fazei a doua”, a spus Iohannis.

În domeniul transportului, am ținut să subliniez importanța deosebită din punct de vedere economic și strategic a liniei de cale ferată numită Rail2Sea, care leagă porturile Constanța și Gdansk, precum și a traseului rutier transeuropean Via Carpatia.

Aceste proiecte strategice pentru noi au nevoie de finanțare substanțială și, de aceea, pe lângă resursele financiare provenite din Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, ar trebui utilizate fonduri guvernamentale, fonduri europene, precum și fondurile anunțate de Statele Unite ale Americii”, a adăugat el.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

A fost forat primul kilometru de tunel de autostradă din România. Se lucrează și de Paște, fără pauză, la galeriile Daniela și Alina

Rușii au început să folosească linia ferată către Crimeea, construită în teritoriile anexate ca alternativă la podul Kerci

Numărul morților după prăbușirea unei autostrăzi în China a crescut la 48

„Oscarul de la Washington”. Klaus Iohannis și Michelle Yeoh vor fi premiați de Atlantic Council

Partenerii noștri