Fonduri europene sau parteneriat public privat pentru Autostrada Unirii? Care sunt diferențele
Proiectul autostrăzii care va lega Moldova de Transilvania ridică problema alegerii celei mai bune surse de finanţare. Autorităţile înclină către un parteneriat public-privat, neimplementat până acum în România în acest domeniu, în timp ce specialiştii susţin atragerea de fonduri europene. Iată care sunt diferenţele:
Țările UE, inclusiv România, trebuie să renunțe la sobele pe lemne
Cel mai mare parc construit în ultimii 30 de ani în București-Ilfov stă închis la 4 ani de la startul lucrărilor
Parchetul European cere blocarea a 4,5 milioane de euro din afacerea „Stuful” a familiei Stănescu
Câciu: Mulți și-au rupt cămașa că nu se poate modifica PNRR
Un primar din Gorj se mândrește cu trei autobuze electrice
De ce vrea Guvernul să înlocuiască plafonul de 9,4 % din PIB pentru pensii
Un primar a mers în tabără în locul elevilor
Primul turn virtual de control al zborurilor din România
Spor de 50% pentru primari și șefi de CJ
În cazul în care ar alege banii europeni pentru realizarea autostrăzii Unirii, autorităţile ar acoperi 85% din investiţie din aceste fonduri nerambursabile, iar restul de 15% ar proveni de la buget. În cealaltă variantă, a parteneriatului public-privat, fondurile pot fi aduse fie integral de către investitorul privat, fie în parteneriat cu statul. În ultima variantă, autorităţile contribuie cu până la 25% din sumă, de la buget sau din fonduri europene, iar restul de 75% este adus de investitor.
Orice finanţare presupune un contract, care are o anumită durată. În primul caz, al banilor europeni, contractul acoperă perioada construcţiei şi a garanţiei. În cazul parteneriatului public-privat, lucrurile sunt total diferite. Contractul va acoperi, pe lângă proiectare şi execuţie, şi perioada de exploatare, care este de cel puţin 5 ani şi se poate întinde pe zeci de ani pentru proiectele costisitoare, cum sunt autostrăzile Ploieşti - Braşov şi Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni.
La parteniatul public-privat, proiectul trebuie să genereze venituri care să acopere costurile de investiţie, iar asta înseamnă introducerea unor taxe de utilizare. În plus, statul român trebuie să achite anual o taxă de disponibilitate către investitor. Spre exemplu, dacă autostrada este deschisă un an întreg, partenerul privat va primi toţi bani stabiliţi prin contract. Însă, dacă drumul este închis jumătate de an, va fi virată doar 50% din sumă. În aceste condiţii, sunt şanse ca proiectul să coste mai mult decât dacă ar fi făcut din bani europeni sau de la buget.
Nu trebuie excluse riscurile care decurg din durata ridicată a acestui tip de proiect, cum ar fi schimbările legislative, fluctuaţiile de trafic din cauza taxei de drum, riscurile politice sau veniturile sub estimările iniţiale. Toate aceste posibile probleme fac ca, în practica europeană, contractele de parteneriat public-privat să fie renegociate după o perioadă.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News