Live

Litrul de benzină, aproape de 6 lei. Prețul carburanților e cu peste 10% mai mare ca anul trecut

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Preţul benzinei a ajuns aproape de pragul psihologic de 6 lei pe litru la multe staţii din ţară. Iar pe alocuri carburanţii premium au depăşit deja acest prag.

Preţul carburanţilor a crescut cu mai mult de 10 procente în acest an. Spre exemplu, un litru de benzină costa acum, în medie 5,81 de lei, cu 12,6 la sută mai mult decat în luna decembrie 2017.

În cazul motorinei, avansul a fost ceva mai redus, de 11,7 procente, iar preţul a ajuns la 5,89 lei pe litru.

În euro, prețul este de 1,25 €/l, respectiv 1,27 €/l. Dacă ne comparăm cu celelalte ţări, vedem că benzina este mai ieftină doar în Polonia, Ungaria, Bulgaria.

În cazul motorinei, sunt nouă state unde carburantul este mai ieftin, iar printre ele sunt şi unele unde nivelul de trai este mult mai ridicat decât la noi, precum Luxemburg, Austria şi Spania. Restul țărilor sunt Polonia, Malta, Lituania, Letonia, Cehia, Bulgaria.

Preţul benzinei

decembrie 2017: 5,16 lei/l

septembrie 2018: 5,81 lei/l

Evoluţie: +12,6%

Preţul motorinei

decembrie 2017: 5,27 lei/l

septembrie 2018: 5,89 lei/l

Evoluţie: +11,7%

Preţul benzinei

România: 1,25 €

Ungaria: 1,24 €

Polonia: 1,18 €

Bulgaria: 1,14 €

Preţul motorinei

România: 1,27 €

Austria: 1,26 €

Spania: 1,24 €

Luxemburg: 1,13 €

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Motorina ar putea dispărea din benzinării în următorii ani. Anunțul experților

Rusia neagă că ar fi cerut Kazahstanului să-i facă o rezervă de 100.000 de tone de benzină

Rusia a cerut Kazahstanului să-i facă o rezervă de 100.000 de tone de benzină în caz de nevoie

Reuters: Rusia crește importurile de benzină din Belarus, pe măsură ce producția internă a scăzut după atacurile asupra rafinăriilor

Partenerii noștri